Ca să iasă din spital, Victor Ponta a fost nevoit să scrie cărți și să muncească la cantina clinicii. Altfel, pacientul Ponta ar fi înfundat pentru ani de zile necruțătorul sistem sanitar turcesc.
Din instinct, când doctorii i-au zis că nu-i dau drumul, Ponta a spus: “Fac recurs!”.
Duminică seară, Mihai Gâdea a difuzat imagini de la operația pe care a suferit-o Victor Ponta la genunchi. O țară întreagă a putut să vadă de unde izvorăsc toate frustrările lui Ponta: are rotula mică. Ne putem imagina foarte ușor cât s-a râs de Victor la dușuri după antrenamentele de la baschet sau ce față amuzat-îngrozită a făcut Daciana când i-a văzut rotula.
Duminică de dimineață, la ultimul control înainte de externare, medicii turci i-au recomandat lui Ponta: Gabriel Oprea, prim-ministru.
Într-adevăr, operația lui Ponta a fost mult mai grea și mai complicată decât s-au așteptat doctorii. Medicii turci nu și-ar fi imaginat, până să-l vadă, că un om care are două tone joacă baschet, chinuindu-și cu nerușinare articulațiile. Până la repararea meniscului și a ligamentelor, Ponta a fost trimis la o altă secție, unde i s-a făcut o extirpare de cur gigantic și o extracție de țâțe de maimuță, premierul nostru înjumătățindu-și greutatea în urma acestor proceduri.
O ultimă recomandare din partea unui mare chirurg turc pentru a îmbunătăți situația ligamentelor lui Victor Ponta: Laura Codruța Kövesi trebuie să plece din funcția de procuror-șef al DNA, iar în locul ei trebuie să vină un procuror corupt și obedient cu oamenii politici.
În cazul în care acest guvern va avea un ghinion teribil, Gabriel Oprea suferind și el o intervenție chirurgicală – să zicem că ar vrea să-și facă o operație de înnegrire de sprâncene –, Liviu Dragnea este dispus să conducă executivul din funcția neoficială de coordonator.
Medicii turci s-au arătat foarte mirați când au descoperit că Victor Ponta chiar este premierul României. Da, le spusese într-adevăr asta când s-a internat, au zis turcii, dar să fim serioși, Victor nu e tocmai omul pe care să-l crezi pe cuvânt.
Ziarele din Turcia zic că Ponta e al treilea șchiop din România, după Vântu și Prigoană, care s-a prezentat la această clinică turcească, dar primul care cere o operație la picior, iar nu o ștergere de amprente, operații estetice sau uciderea soției.







Tareeeee !!!
Chiar ti se pare ca Kovesi (cacofonie intentionata) nu ar fi destul de corupta si destul de obedienta cu anumite animale politice ? Nu crezi ca p.u-l.a cu urechi (jegul care a stat 10 ani la Cotroceni) trebuia sa fie deja la puscarie ?
„ar fi înfundat pentru ani de zile necruțătorul sistem sanitar turcesc” . Cine mai poate infunda un wc?