Există în greva asta, a profesorilor, și ceva întunecat, care atîrnă de fiecare școală, de fiecare clasă. Și acolo trebuie căutat, dimpreună cu slaba reprezentare a talentului didactic la școlile de periferie, motivul pentru care, ca să „reușească în viață“, elevii trebuie să renunțe la copilărie și să tragă cel puțin zece ore pe zi. Gîndiți-vă cam ce revoltă ar fi în toată economia românească și europeană dacă ziua de muncă s-ar lungi cu cel puțin două ore. E buba la programă, e aiurea să înveți tehnici de comunicare interumană (ce-o fi aia?) în absența chiar a limbii române. Și aia nu poate fi deprinsă decît din cărți. Pentru că una e să înveți totul despre biciclete, de la pinioane pînă la schimbătorul de viteze Shimano, și alta să te urci în șa. De curiozitate, am parcurs mai multe manuale. Și de aici ar trebui să începem. Ce e acolo e ursărie. Mii de categorii și categoricele, mii de exemple, de contraexemple, toate făcute cu cele mai bune intenții. Rezultatul? Copiii vorbesc mai bine engleza, franceza, germana, pentru că acolo își exersează aparatul fonator (nu vă speriați, e vorba de gură și de pronunție!) și abia apoi desfac firul în patru. Exact despre asta e vorba. Despre disecarea unui minitext literar, cîteva fraze și propoziții pe parcursul unei întregi săptămîni, lucru exasperant, plictisitor și iritant. Iau, de exemplu, unul din cele mai bune manuale, cel al editurii ART. Primele două săptămîni se studiază, citez, „L1. Textul epic Platanos de Doina Ruști / L2. Firul narativ. Planurile narațiunii / L3. Naratorul și personajele / L4. Structuri textuale combinate. Textul discontinuu / L5. Semnificațiile textului / L6. Noi pagini – alte idei / Narcis și Gură-de-Aur (fragmente) de Hermann Hesse“. Frate, asta înseamnă perseverență. În loc ca fiecare noțiune să fie însoțită de cîte un text nou, stăm și batem apa în piuă. Copiii, desigur, sînt vrăjiți. Stați, că de-abia începe partea a doua: „L1. Textul dramatic / Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa / L2. Textul dramatic. Structuri textuale / L3. Timpul, spațiul, acțiunea, personajele / L4. Semnificațiile textului / L5. Textul nonliterar. Cronica de spectacol / Omenescul personajelor de Ștefan Popa / L6. Noi pagini – alte idei / Nathan Înțeleptul (fragmente) de Gotthold Ephraim Lessing / Interculturalitate / Proiect / L7. Relații culturale constructive. Noi și ceilalți / Comunicare orală / L8. Atitudini comunicative“.
Vă mai dau: „2. Receptarea textului scris de diverse tipuri / 2.1. Evaluarea informațiilor și a intențiilor de comunicare din texte literare, nonliterare, continue, discontinue și multimodale / 2.2. Compararea a cel puțin două texte sub aspectul temei, al ideilor și al structurii / 2.3. Argumentarea punctelor de vedere pe marginea a două sau mai multe texte de diverse tipuri, având în vedere posibilitatea unor interpretări multiple / 2.4. Aplicarea constantă a unor strategii de corectare a comportamentelor și a atitudinilor de lectură“. Bănuiesc că nici nu ați fi crezut că limba noastră e atît de complicată. Nici nu e de mirare că tot mai puțină lume o vorbește, pentru că nu o mai citește nimeni. Nouă părinți din zece ar fi în stare să declare sub jurămînt că pedeapsa cea mai mare și mai grea din lume e cititul. De ce? Pentru că odraslele nu pricep nimic. La clasă se întîmplă ca la fabrica de biciclete Cugir. Din piesele furate nu poți neam construi o bicicletă, tot mitralieră iese.
Nu e vina autorilor decît pe jumătate. Programa și pretențiile ministerului sînt literă de lege, explicațiile devin mai lungi și mai alambicate decît textele propriu-zise. Dacă citești manualul ai impresia că pînă la Facultatea de Filologie nu e decît o aruncătură de băț. Cu atîtea competențe lingvistice, viitorii cetățeni sînt incapabili să povestească ce au citit.
A, și ar mai fi ceva, cam neplăcut. Adecvarea textelor la interesul general. Lumea s-a schimbat nu numai pentru noile generații, dar și pentru cele vechi. S-a schimbat fundamental. Orășenii habar nu au ce e o vacă, o gîscă, un plug, o căpiță. Astea-s cuvinte dintr-o limbă străină. Degeaba vii cu artileria grea a literaturii române. E de neînțeles. Și o să-l dau de rușine, aici, pe Lucian Blaga, cu Meșterul Manole. Textul e o enigmă. Iar descifrarea ei cere cel puțin o săptămînă, cu rezultate nule. De ce? Păi, să citim: „AL OPTULEA / De ce-ai făgăduit, meștere? Din prăpădul din urmă am ieșit istoviți ca niște păpuși de cânepă din baltă. / AL NOUĂLEA / Trebuia să judecăm mai întâi stările noi între noi. Să le punem pe cântar și să scoatem sfat din greutatea împrejurărilor. / AL ȘASELEA / Eu nu mai rămân, eu mă întorc la vatră. / MANOLE / Sunteți surzi și orbi. N-ați simțit încă nici azi că fără putința de a ne împotrivi, un destin se împlinește în noi? Încet, sigur, și fără abatere? Răscoala noastră de râs scoate doar mușuroaie de soboli în drumul dinainte împlinit al sorții!“.
Frate, mușuroaie de soboli în drumul dinainte împlinit al sorții. Pfff, nu ne mai facem bine.
In privinta textelor invechite, nu prea vad cu ce le putem inlocui. Majoritatea „operelor” moderne sunt din categoria „Suge-o, Ramona” sau „Eu et al” a lui Tocilescu. Nu pot sa ma gandesc la multe forme de tortura mai inumane decat o carte sau un film autohton modern, unde invevitabil cineva isi baga sau isi scoate, ori altcineva face un avort pe gresie in Berceni.