Jurnalul lui Kim Jong Un (Gigi Becali al Coreei de Nord)
9 martie 2013 – Dragă jurnalule, ghici ce? Azi l-am avut la masă pe Denis Rodman. A fost delicios.
10 martie 2013 – Dragă jurnalule, au trecut două zile, dar deja regret că am tăiat telefonul roșu cu Coreea de Sud. Era singurul nostru telefon. De unde mai comandăm noi pizza acum? Offf! Uneori sunam în toiul nopții, doar ca să-i enervez, și nu spuneam nimic. N-am înțeles niciodată cum știau că eu am fost.
11 martie 2013 – Dragă jurnalule, nu este adevărat că vreau să lansez o rachetă nucleară asupra Statelor Unite. Doar un nebun ar face așa ceva. Mai întîi voi distruge planeta Marte, pe care cîinii de americani au golit-o pe interior pentru a-și construi o bază secretă înăuntru și a amplasa un dispozitiv care mă face să par gras. Abia după aia voi ataca Statele Unite!
14 martie 2013 – Dragă jurnalule, Coreea de Sud nu are cum să ne învingă pentru că ea este situată geografic la sud de Coreea de Nord, deci sub noi, ca o femeie cu care faci sex. Eu nu am făcut niciodată sex, pentru că nu vreau să risc să fac o femeie din Coreea de Nord fericită. Fericirea te face slab! De aia vreau să fac sex cu Coreea de Sud, ca să-i slăbesc puterile!
Jurnalul lui Denis Rodman (un oaspete în Coreea de Nord, poate singurul)
9 martie – Dragă jurnalule, sunt uimit de ce am găsit în Coreea de Nord. Dacă te uiți de departe la acești oameni, par niște baschetbaliști veritabili, extrem de înalți și de potriviți pentru jocul sub panou. Abia când m-am apropiat mi-am dat seama că e doar o iluzie și că nord-coreenii sunt, de fapt, mult mai bine dezvoltați pe înălțime decât pe lățime.
12 martie – Extraordinară atracția animalică dintre mine și Kim Jong Un. Pentru că erau oameni de față, pe toată durata întrevederii dintre noi el a trebuit să se abțină să mă mănânce, iar eu am fost nevoit să-mi înfrânez pornirea de a-l agăța într-un cuier sau de a-l băga cu capul în veceu, ca pe grașii cu care eram coleg în școală.
13 martie – Când i-am arătat tatuajele, Kim Jong Un mi-a spus uimit că e prima oară când vede oameni cu poze. Dragă jurnalule, îți spun sincer, am crezut că nu mai scap atunci când m-a întrebat dacă poate să deseneze și el ceva. Noroc că a trecut prin fața noastră un militar care i s-a părut că arată ca un pui imens copt la cuptor, umblând pe două copane și din care încă mai ies aburi.
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013
