Am sperat pînă în ultimul moment că rușii nu vor anexa Crimeea. Nu numai fiindcă era limpede că Occidentul nu va accepta așa ceva. Dar cînd dai peste 50 de miliarde de dolari pentru o olimpiadă de iarnă, ca să-ți faci imagine în lume, nu te piși pe banii ăștia ca să pui gheara pe un teritoriu care era oricum autonom și unde ai parcate nave de război și trupe.
Intenția diplomației ruse de a păstra Ucraina în zona de influență a Federației Ruse s-a văzut( aproape) zădărnicită de această nesăbuită putiniadă. Cu anexarea Crimeii, Putin le-a legat rușilor de picior o gaură neagră, infinit mai costisitoare decît ghiuleaua militară de la Sevastopol. Iar din momentul în care el a încălcat regulile jocului – după ce Rusia a respins precedentul Kosovo, de care Putin se agață acum – cine-i va mai susține pe ruși în conflictele lor cu secesioniștii care nu ezită să recurgă la terorism? Cînd Rusia a provocat Războiul Rece instalînd guverne marionetă în țările europene ocupate, mulți au crezut că imperiul sovietic, cu toate anexele sale, va dura sine die.
Cînd imperiul a făcut implozie din motive economice, unul dintre cei care i-au deplîns dispariția fostei măreții a fost disidentul Soljenițîn, care l-a luat în brațe pe Putin și și-a pus nădejdile imperiale în fostul agent al KGB-ului. N-a fost singurul. Oamenii de afaceri care au ales să mizeze pe Putin – de frică să nu aibă soarta lui Hodorkovski, sau din convingerea că mafiotismul economic n-are șanse, dacă nu merge mînă în mînă cu statul – visau și visează la o Rusie care să-și impună condițiile și să-și păstreze, eventual să-și extindă zona de influență, într-un tip de economie a capitalismului asistat și controlat de stat. Marele exemplu e Gazprom care acționează economic după indicațiile politice de la Kremlin. Acum, ca și la începutul Războiului Rece, sînt destui cei care cred că Rusia a cîștigat partida. Sînt mulți cei care acuză Occidentul că n-are ac de cojocul lui Putin, căruia, cred ei, i se rupe de protestele diplomatice ale Vestului și de sancțiunile economice împotriva Rusiei.
Pe moment, da, Occidentul nu poate reacționa la fel de rapid împotriva manevrelor lui Putin și ale camarilei sale. Pe termen mediu însă rușii înșiși îl vor condamna pe acest complexat care-și arată mușchii ca un culturist al substanelor interzise. Dintr-o ambiție imperială de țar ales de popor, Putin îi izolează pe compatrioții lui și, sub aparența că Rusia ar fi redevenit o mare putere, îi condamnă la o îndepărtare de Europa și de valorile occidentale. După ce rușilor le va trece euforia anexării Crimeii, sănt sigur că îi vor scoate ochii lui Putin pentru că a împins Ucraina spre Occident. De altfel, în discursul cu care Putin a flitat Occidentul s-a strecurat și marea problemă a rușilor față de Ucraina. Se ceartă ei cu ucrainenii – Stalin i-a omorît prin înfometare – , dar inima Rusiei bate la Kiev, în statuia marelui cneaz Vladimir, față de care Vladimir Vladimirovici Putin nu e decît un accident al istoriei.
