Vreau să știu TOT, sigur am avut niște strămoși securiști

Salutare, sunt pisica lu’ Tache și sunt supărată fleașcă. Bine, ăștia ai mei nu știu că sunt supărată, fiindcă noi, pisicile, ne prefacem că ne doare sub coadă de absolut tot. Știți serviciul ăla care saltă abuziv mașini prin București? Ei, există și un serviciu care saltă pisici. De exemplu, dacă eu mă urc pe lampă și mă dau cu ea ca Tarzan, vine sclavu’, mă înhață și mă dă jos de-acolo. Nu protestez deloc, mă uit curioasă prin jur (gen „Moaaa’, ce mișto e excursia asta prin aer, ia te uită ce de noutăți văd, mmmm!”), iar când am din nou pământ stabil sub lăboanțe, plec, fâțâindu-mă arogant, către o direcție anume: „Hei, dar eu aveam oricum treabă în altă parte, ce bine că m-ai dat jos de-acolo!”. În realitate, știți alea trei tâmpenii oribile pe care o să le fac în ora următoare? Exact, o să fie din răzbunare.

Dar ce zic eu că sunt supărată în secret? Practic, sunt într-o depresie secretă! Pentru că sclavii nu mă lasă să văd TOT-TOT-TOT și să știu eu TOT-TOT-TOT!!!!!!!! Sigur am avut niște strămoși securiști sau ceva, pentru că pur și simplu MOR, crapă ficații-n mine dacă nu știu tot ce mișcă. Dacă dorm și sună cineva la ușă, sar din somn și mă duc să văd EU-EU-EU cine a venit. Dacă au sclavii musafiri, stau acolo, lipită de ei, ca să aflu ce vorbesc, ce mănâncă, ce beau și cum le miros șosetele.

Dacă sclavii fac curățenie, stau numai în picioarele lor, de tre’ să aibă grijă să nu mă aspire sau să mă confunde cu mopul. Dacă văd o mână care șterge praful, sunt acolo, călare pe ea, o supraveghez, o atac și o mușc. Dacă sclavii gătesc, mă introduc repede în mijlocul evenimentelor și îmi bag nasul în absolut toate bolurile, crăticioarele, oalele și ulcelele, să văd și să știu eu TOOOOOT. Am tras pe nas și piper, și nucă pisată, dar tot nu mă las, face parte din riscurile meseriei de pisică. Dacă se închide vreun sclav în baie, stau lipită de ușă, chit că mă sperii la toate zgomotele și că mirosurile care ies pe sub ea nu-s tocmai plăcute. Am auzit că alte colege au reușit să pătrundă și acolo, sclavii lor nu mai pot să facă duș sau să stea pe budă fără să belească cineva ochii la ei. Am văzut chiar o poză pe Internet, cu o colegă care se cuibărise în chiloții lăsați în vine ai unui un nene care stătea pe WC. Aia securistă adevărată, nu amatoare ca mine, care nu am reușit, până acum, să intru nici măcar în cuptorul aprins al aragazului sau în frigider. De imprimantă nici nu mai zic – când merge, stau lipită de ea și îmi vine să urlu de curiozitate. Aș vrea să intru acolo, ÎN EA, odată cu coala de hârtie, să văd EU ce se-ntâmplă și cum apar toate literele alea negre. Arghhhhh…

Dacă, într-o zi, ar chemat cineva Salvarea, m-ar lua ăia și ar alerga disperați cu mine, nino-nino-ninooooooo, nu s-ar mai opri decât în blocul operator, unde o echipă de chirurgi mi-ar extirpa curiozitatea. Cică e foarte periculoasă, pe o colegă chiar ar fi omorât-o…

Sclavii îmi zic „Nas în cur”, dar e o poreclă fără acoperire. Nu am reușit niciodată să le bag cu adevărat nasul în cur. Mai lucrez la asta.