Generația ADHD nu se poate concentra prea multă vreme asupra unei singure teme, oricât de importantă ar fi aceasta. Indiferent de vârstă, reprezentanții acestei generații, obosiți după zilele grele de muncă, vlăguiți după zilele multe de vacanță, au puterea de concentrare a unei lupe zgâriate și mătuite. Dacă s-ar rătăci în deșert având la dispoziție doar un singur reprezentant al acestei generații, Bear Grylls ar fi fericit. Acum l-ar putea folosi pe respectivul drept târnăcop, peste cinci minute ar avea în el un cuțit extrem de util, apoi l-ar face brichetă, săpăligă, amnar, tirbușon, pelerină de ploaie, hamac, teaser, pocnitoare, preș de picioare. Important e să nu-l solicite mai mult de cinci-zece minute pentru aceeași funcție, căci nu se poate concentra.
Cu cinci ani în urmă,
străzile României erau pline cu oameni care voiau ca Roșia Montană să intre în patrimoniul UNESCO, ca Roșia Montană să devină un mare și atractiv centru eco-agroturistic, ca Roșia Montană să nu fie distrusă. Astăzi nu a mai ieșit nimeni în stradă pentru a convinge Guvernul să insiste pentru includerea RM în patrimoniul UNESCO, iar numărul celor care merg acolo ca să susțină turismul local este egal cu zero sau aproape. Ați mai auzit ceva despre Fân-Fest, despre ciroapii împletiți la Roșia Montană, despre puritatea aerului din zonă sau despre minunatele galerii romane? Nu, sigur că nu. Subiectul nu mai e trendy.
În 2015, după Colectiv,
faptul că niște popi au refuzat, inițial, să execute slujbă de pomenire lângă locul accidentului i-a revoltat pe oameni. Zile întregi au mărșăluit strigând că vor spitale, nu catedrale. Au trecut trei ani. Spitale noi nu prea au apărut, dar construcția Catedralei Mântuirii Neamului merge mai departe, finanțată cu mulți bani publici. Aparent, și asta a fost o temă conjuncturală, o problemă, e drept, dar care continuă să rămână nerezolvată. Dar nu-i nimic. De stâlpul hornului au fost agățați motocei noi, să crape mâțele jucându-se cu dânșii.
Tradusă în limbajul
manipulărilor de secol XXI, o parte din colinda “Steaua sus răsare” ar suna cam așa: “Stele cum zăriră, / Fraierii porniră, / Mergând după fentă / Să mai frece-o mentă”.
Probabil că, zilele astea, dată fiind tema cea mai discutată, autoritățile de management al proiectelor finanțate din fonduri europene s-au trezit asaltate cu proiecte de sezon. Mulți se vor fi simțit inspirați să găsească oportunități de workshop-uri și dezbateri serioase, gros finanțate, în care să se discute idei mereu importante: “Muia, trecut și viitor în administrația românească”, “Pregătirea funcționarului public în administrarea și primirea muii fără a încălca legislația europeană”, “Muia tradițională, tezaurul nevalorificat al ruralului agrar”, “Societatea civilă și muia, perspective”.
Asta e, ne place au ba:
de ceva vreme, țara vorbește despre muie cu dezinvoltura unei societăți în care, de fapt, revoluția sexuală n-ar fi fost înăbușită în sângele care încă mai trebuie să-și facă apariția miraculoasă pe cearșaf, nuntă de nuntă.
Un editorialist pe care unii îl consideră respectabil a decretat că “Muie PSD!” este noul imn național. Atât și nimic mai mult, nimic mai puțin. Ar fi prima dată când am fi înclinați să dăm dreptate pudibonzilor care spun că prea multă tăpălagă, totuși, te tâmpește.
Pe de altă parte, Mircea Cărtărescu și-a amintit că a scris un text din cale-afară de duios, numit “De ce iubim femeile”, nu “De ce le muim”, și s-a desolidarizat public de cei care vor să transforme sexul oral în perversiune și demonstrație de putere.
Dar frustrarea își întinde părul negru de la ușa țării până la patul în care unii ar dori să ne petrecem noaptea minții.
Organele fugăresc muia pe șoselele patriei. Opoziția o ia în brațe, Puterea vrea să scape de ea. Publicul urlă în delir: “Muie, Muie, Muie!”. Restul subiectelor au dispărut complet.
Finanțarea cultelor de către stat
nu mai este pe agenda publică de multă vreme. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a dispărut în stropii noii găselniți. Nu ne mai preocupă nici Justiția, nici anticorupția. Starea sistemului de sănătate a devenit neimportantă. Pilonul II de pensii este o frecție îndepărtată. Nici măcar numirea unui nou șef la DNA nu mai înfierbântă mințile nimănui. Totul s-a topit, meltenește, într-o muie generalizată.
Dar există și o veste proastă, aici
După atâta vreme, România este, în continuare, o țară adânc afundată în căcat. În continuare, 40-45% din gospodăriile României au veceul în curte, acesta fiind, practic, o groapă plină cu fecale, aproape de pânza freatică din care se alimentează fântâna.
Oricât de emancipați ne-am dori să fim, muia este un subiect care a luat-o cu mult înaintea vremurilor. Înainte de a se așeza la masa tratativelor pentru a discuta serios despre subiect, cei mai mulți ar trebui, mai întâi, să se spele temeinic la cur, pe mâini și la gură.
Domnule Patrick ,ati punctat perfect ce se intimpla acum si se pare in viitorul apropiat se amplifica aceasta magarie facuta de un ghelban de Romania ,care a venit in tara sa arate cit il taie capu,fara sa explice simple ce inseamna de fapt acest numar ,care nu este despartit de nimic ,nici punc ,nici liniuta ,e intreg
MUIEPSD,nu inseamna decit Miscarea Unite Inter Europeana Pentru Salvarea Democratiei,dar ghelbanu si-a zis ca-i mai smecher asa cind a vezut ce a dezlantuit si nu a zis nimic.
Ce poti sa-i ceri,daca atit il duce mintea si pe el si pe ceilalti care au luat-o de buna si astfel s-a impartit tara in doua,nexistind altceva mai bun de facut.
Apropo,am fost cindva coleg un an in Caragiale cu un Rene Andre De Hillerin,facea scrima si era un baiat exceptional si in educatie si ca prieten.
Toate cele bune si la articole cit mai multe si mai acide .