Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Zădărnicitori de succes

Zoom Zădărnicitori de succes

A murit de coronavirus un jandarm. Căpitan, nu trupete. Tînăr. Omul scria pînă de curînd pe Facebook că nu crede în povestea asta cu epidemia. Și a scris împotriva măștilor și a celorlalte măsuri elementare de precauție chiar și după ce a aflat că s-a molipsit. De-abia cînd i s-a făcut rău a întors-o și a început să-i sfătuiască pe cei care-i citeau postările să se ferească, fiindcă e adevărat cu COVID-ul ăsta.

Despre jandarmi ai presupune că sînt de partea majorității care păzește regulile, dacă au de-a face cu nemascați care își fac în public un merit din asta și pe care ei, jandarmii, sînt trimiși să-i împrăștie sau măcar să-i pună să se mascheze, ca să nu împrăștie boala. Dar uite că nu toți sînt convinși că e groasă cu epidemia asta. Să-i obligi să jure că sînt convinși că există COVID? Nu se face, nu? Sînt jandarmi, apără ordinea publică, ba uneori, în numele acestei ordini, sar cu pulanele și pe cine n-ar trebui, că așa au primit ordin. Sau, cum zice Pristanda: „Curat neconstituțional, dar umflați-l!“. Căci Ghiță Pristanda execută el ordinele, dar mai și gîndește. Drept care, cînd îl scoate pe Cațavencu de la „hîrdăul lui Petrache“, tot la ordin, îi prezintă scuze, cu justificarea că știe conul Nicu cum e misia polițistului. Iar Cațavencu îl asigură că știe.

Căpitanul de jandarmi gîndea și el, așa că în timp ce-și trimitea poate trupeții să asigure ordinea printre nemascați, posta pe Facebook rezultatul cugetărilor sale de sceptic. Dar dacă nu credea în ordinele pe care le primea de sus și pe care le transmitea apoi în jos, de ce ce nu și-a dat demisia? Și de ce șefii lui nu l-au demis pe căpitan, dacă una fuma și alta zicea? Fiindcă atunci cînd un jandarm scrie pe Facebook că nu crede în COVID, s-or găsi unii care să se ia după el. Încît, cu toată părerea de rău pentru ce-a pățit, chiar dacă el a schimbat tabăra după ce i s-a făcut rău de tot și a început să jure că există COVID-ul, omul nu mai avea ce să caute printre jandarmi.

Tot așa, dacă Olivia Steer, fosta jurnalistă care nu crede în vaccinuri și care acum cîteva zile îi îndemna pe cei ce o citesc pe Facebook să nu poarte mască și să se îmbrățișeze, „ca să-și ia imunitatea înapoi“, schimbă și ea tabăra, după ce i s-a îmbolnăvit bărbatul de COVID, dacă măcar o persoană în afară de omul ei s-a molipsit fiindcă i-a luat prostiile în serios, se cheamă că O.S. a făcut parte din categoria zădărnicitorilor de succes.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

Ultimele articole

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

bijuterii argint