Știu, țara e prinsă cu problema guvernului, cu pandemia, cu criza ori crizele, că nici nu mai știm în ce criză sîntem, însă uite că există și oameni cu suflet, patrioți adevărați, care știu că, atunci cînd vine vorba de un monument, nici nu mai contează cîți bani plătesc din buzunarele celor pe care-i reprezintă. Unde mai pui că e vorba de statuia lui Mihai Viteazul, că doar imediat vine 1 Decembrie. Bine, ar trebui să fie gata la anul prin vară, dar asta contează mai puțin, căci gestul e important.
Pe data de 15 noiembrie, Primăria Zalău a atribuit un contract în valoare de 1.700.900 de lei plus TVA pentru proiectarea, realizarea și amplasarea unei statui ecvestre a lui Mihai Viteazul, undeva în centrul orașului, în fața cinematografului Scala. Desigur, au organizat și o „procedură“ de achiziție, la care au participat mai mulți doritori, că doar suma nu-i tocmai de nebăgat în seamă, pentru o statuie și un soclu. Dintre cele cinci oferte primite, primarul Ionel Ciunt a ales-o pe cea a asocierii dintre Proiect M Construct SRL și sculptorul Paul Iulian Muscalu. Pentru că a fost cea mai bună ofertă, firește, căci de-aia au pus în algoritmul de atribuire faptul că prețul ofertei contează doar în proporție de 40%, restul fiind chestiuni care țin de „nivelul tehnic și calitativ“. Adică de modul în care oferta a reușit să convingă comisia pe care Ciunt a stabilit-o pentru acest proiect. Evident, nimeni nu contestă calitățile sculptorului Muscalu, care a mai făcut cel puțin o lucrare pentru Primăria Zalău, chiar dacă Google n-a prea auzit de el. Ce nu-i însă clar este de ce a mai organizat Primăria pesedistului Ciunt un concurs. Păi, la o simplă căutare în presa locală, distinsul primar vorbea încă de acum doi ani despre întîlnirile sale cu sculptorul, în vederea construirii acelui ansamblu, cu statuia lui Mihai Viteazul. Practic, se cam știa încă de acum doi ani cine va încasa banii ăia. Atît că, prin 2019, nu era clar că totul va scoate din bugetul orașului 1,7 milioane de lei.






