Am fost la concertul Zob din Quantic. Pentru că nu poți să lipsești când vezi că pe afiș scrie țâțe. Și așa și scria. Zece ani de țâțe, Se referea, evident, la piesa lor cu „Arată-mi țâțele„.
Țâțe și bere, ce poți sa îți dorești mai mult ca strănepot al lui Adam? Concertul a fost chiar mișto, sunetul bun, erau agățate și niște baloane în formă de țâțe. Dar alea au fost singurele țâțe pe care le-am văzut. Stranepoatele Evei din sala erau puțin dotate la acest capitol. În schimb masculii aveau și pentru ele. A fost și un spaniol sau ce-o fi fost el care a făcut pogo singur. La sfârșit au urcat pe scenă femei și bărbați din public, dar și Artanu de la Partizan, Barbu și Gabi de la Niște Băieți și Doru de la White Mahalla. Care și-au pus niște baloane pe sub tricouri. Ca să pară a fi țâțe. Câțiva băieți și-au arătat evident pieptul de sub tricou. Dar cam atât cu țâțele pe seara aia. Dar a fost un concert mișto.
11.654 de vizualizări







Voi știți ce înseamnă „zob” în jargonul limbii franceze?
Domnule, aveți dreptate! Habar nu aveam. Dar numele formației este ZOB. Înțeleg ca reclamați modul greșit în care a fost menționat în articol. Să-l iertăm pe dl Tănase, de descris se pare ca a descris bine atmosfera, cam așa mi-a spus un prieten că a fost. Sunt un mare fan, dar mi-a fost imposibil sa ajung.
Numele trupei vine de la ”Zdrentele Orasului Bucuresti”, lăsați căutatul petelor in soare.