Prozatorul Eugen Barbu (1924-1993) a debutat modest, la 31 de ani, cu un volum de nuvele intitulat Gloaba. Anul următor debutului, în 1956, a publicat trei romane de inspiraţie sportivă, fără valoare literară, Tripleta de aur, Balonul e rotund şi Unsprezece. Cele patru cărţi anunţau cel mult un scriitor productiv şi nimic mai mult. Şi apoi vine bomba, romanul Groapa, publicat în 1957, o capodoperă a literaturii postbelice.
Pe vremea aia Eugen Barbu nu-şi făcuse încă duşmani, aşa că a fost primit cu braţele deschise de critici şi confraţi. Pe măsură însă ce duşmanii se înmulţeau, pe seama lui Eugen Barbu au început să circule tot felul de poveşti. E imposibil, ziceau duşmanii lui, ca un fost jandarm (E.B. a făcut Şcoala de Ofiţeri de Jandarmi în perioada 1943-1945) să scrie o asemenea carte precum Groapa. Precis a scris-o altcineva, iar Barbu n-a făcut decît s-o publice şi să tragă foloasele. Acest altcineva a fost găsit în persoana poetului legionar N. Crevedia, care, spuneau detractorii lui Barbu, este tatăl adevărat al prozatorului, şi nu tîmplarul Nicolae Barbu, cum scrie în acte.
Nimeni n-a putut dovedi vreodată această poveste, pînă săptămîna trecută, cînd, în România literară (nr. 3), istoricul Nicolae Scurtu a publicat o scrisoare inedită a lui Crevedia către Călinescu. Printre altele, Crevedia mărturiseşte că în urma unei aventuri cu „o tînără gazdă în cartier“ a avut un băiat. Acest băiat este Eugen Barbu. Rămîne în continuare deschisă întrebarea: Cine a scris romanul Groapa?
Nu-i exclus ca nu E.B. sa nu fie autorul. Parca a mai fost acuzat de plagiat la ,,Principele”.Nu?