Home / Interviu / MARIUS OPREA: „În 2000, am fost pus sub protecție specială”

MARIUS OPREA: „În 2000, am fost pus sub protecție specială”

Zoom

A primit amenințări cu moartea, Unii spun despre el că ar fi nebun. Pe vremuri, lui Marius Oprea i se spunea vînătorul de securiști. Asta fiindcă îi dădea în gît în presă, fără să se teamă că avocații lui Priboi și ai altor securiști l-ar fi putut reduce la tăcere. Mai nou, poetul din Brașov și istoricul Marius Oprea a început să scrie romane.

Cristian Teodorescu: Cum era să primești amenințări de la foștii securiști fiindcă îi dădeai de gol în presă?

Marius Oprea: Prima oară e mai greu. Apoi te obișnuiești, e ca la cinema și începe un film care nu-ți place, dar îl vezi pînă la capăt. Am primit asemenea amenințări încă din primele luni ale anului 1990, după ce, în al doilea număr din săptămînalul Expres, relatasem că un anchetator al meu de la Securitate devenise membru fondator al ”Vetrei Românești” și apoi al PUNR. Pasămite nu le-a plăcut, pentru că la finele lunii februarie am primit, după mai multe amenințări telefonice, o mamă de bătaie de la trei indivizi, dintre care unul a fost prins și urcat în duba Poliției, dar pînă am ajuns eu acolo să depun plîngere, după ce m-am spălat de sînge și mi-am pus o fașă peste coaste – căci aveam una fisurată –, îi dăduseră drumul. Nu mi-am pierdut cumpătul, am reclamat la Procuratura Generală (care era bombardată cu scrisori și de la Amnesty International, pe a căror listă mă aflam de cînd fusesem anchetat în 1988 de organele de cercetare penală ale Securității) și, pînă la urmă, am ajuns la un compromis: mi-am retras plîngerea împotriva Poliției Brașov, primind în schimb permisiunea de acces la dosarul deja deschis acolo privind crimele comunismului. S-a mai întîmplat după ce, în calitate de consilier al președintelui Constantinescu, am redactat raportul Consiliului Național de Acțiune Împotriva Corupției și Crimei Organizate. În 2000, am fost pus sub protecție specială, după ce am arătat că 39 din cei 41 de șefi de filiale ale FNI-ului lui Vântu erau foști securiști, reciclați în SRI și SIE. După ce n-am mai fost consilier, soția mea a fost de două ori bătută, la plecarea spre serviciu, spunîndu-i-se să-mi ceară să mă potolesc. M-am întîlnit cu șeful local al SRI, am avut o scurtă discuție, am primit protecția Poliției și toate au încetat. Apoi am avut o altă formă, mult mai directă – intentarea de procese de către foști securiști. M-au dat în judecată Temeșan, Ristea Priboi, Marian Ureche și alții. Ar fi trebuit, dacă cîștigau procesele, să achit daune totale de 225 de miliarde de lei, dar le-am cîștigat pe toate. În 2006, după ce am redactat draftul pentru desființarea SIPA, am fost amenințat că-mi va fi răpit copilul și, pentru că soția era pe jumătate nemțoaică, a primit protecția autorităților germane. Și ea, și copilul trăiesc acum în Germania, iar mie, în țară, SRI-ul mi-a făcut un dosar cum că aș fi agent german. Cele mai amuzante au fost amenințările telefonice primite pe telefonul de serviciu cînd eram consilier pe probleme de securitate națională al premierului Tăriceanu. Le-am reclamat și, deși eram demnitar, SRI-ul mi-a răspuns la sesizarea mea că nu-i privește, iar STS mi-a sugerat să mă adresez la Vodafone.

C.T.: Ce zici de povestea cu desecretizarea arhivei SIPA?

M.O.: Acea arhivă e plină de mizerii, de chestiuni care privesc viața intimă a magistraților. Cel mai bine ar fi ca ea să aibă regimul documentelor de la CNSAS și ca aceia care au dosar la SIPA să și-l poată consulta, să vadă cine i-a turnat. Așa magistrații și-ar face singuri curat în ogradă. În fond, SIPA a fost constituit sub comanda fostului securist Marian Ureche, care a devenit general SRI după ce a fost adjunct al Direcției I din Securitate și a participat la coordonarea armatei de 136.000 de informatori activi ai Securității, cîți avea aceasta în 1989. Rodica Stănoiu l-a pus șef pentru că ea însăși a fost șantajată de el – o racolase în anii ’70 ca informatoare, cu numele de cod Paula. După ce am afirmat acest lucru în instanță în noiembrie 2003 și am cerut ca probă dosarul ei, aflat pe atunci la SRI, am fost achitat imediat și, a doua zi, Ureche și-a dat demisia din fruntea SIPA. Ajuns în Guvernul Tăriceanu, în colaborare cu un consilier al ministrului Monica Macovei, am redactat textul Hotărîrii de Guvern 127 din 8 februarie 2006, care a dus la desființarea acestui serviciu secret autonom, care făcea ceea ce nu putea SRI-ul: asculta după voie telefoane fără mandat (le asculta chiar pe ale procurorilor și judecătorilor care ar fi trebuit să facă acest lucru), organiza acțiuni de filaj și culegea tot felul de delațiuni cu privire la magistrați. Toate aceste informații, prin care Adrian Năstase urmărea să-și subordoneze Justiția, au fost utilizate taman de cine nu te așteptai, de Traian Băsescu, în construirea celebrului ”binom”, căruia i-a căzut el însuși victimă – dacă te amesteci în această lume, mai devreme sau mai tîrziu te înghite, te mestecă și te aruncă.

C.T.: Cînd erai directorul Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului ai decis să faceți săpături în căutarea victimelor Securității. Nu era mai simplu să vă adresați Procuraturii?

M.O.: Așa am și făcut, pînă ce un procuror hîtru mi-a spus: ”Bine, băiete, hai să facem procesul comunismului. Pe ce stradă stă? E fiul cui și al cui? Cînd s-a născut? Și, dacă a făcut crime, unde-s cadavrele? Voi îmi arătați numai hîrtii. Or, fără mort, eu nu pot să deschid un dosar de crimă”. Era prin 2000, eram la el cu Constantin Ticu Dumitrescu. M-am gîndit întruna la cuvintele lui și, cînd am ajuns în Guvernul Tăriceanu, pe 21 decembrie 2005, în aceeași zi am promovat o hotărîre de guvern prin care înființam Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, ca agenție guvernamentală care cercetează crimele și abuzurile fostului regim, găsește victime și sesizează Parchetul, avînd toate elementele unui dosar penal. De la începutul anului 2006, am inițiat un program de arheologie a victimelor comunismului, organizînd cercetări în urma cărora au fost depistate și cercetate o mulțime de morminte fără cruce, morții au fost redați familiilor și s-au deschis dosare penale. În 2010, Emil Boc, la inițiativa domnului Tismăneanu, care a ajuns la coordonarea institutului după demiterea mea, a suspendat aceste cercetări, reluate după alegerile care au urmat. Eu am ajuns din nou la institut, unde lucrez acum ca expert, în cadrul acestui program. Și-n rest, scriu.

C.T.: Există securiști buni și securiști răi? Care e deosebirea, după tine, între unii și alții?

M.O.: Am un principiu: în privința securiștilor, trebuie să pornești cu prezumția de vinovăție. Dar am întîlnit și securiști buni – aceia pe care îi număr pe degetele de la o mînă, de la care am învățat cum funcționa Securitatea. Cînd găsesc în arhive un UM urmat de un număr, de unde să știu ce unitate a ei era, dacă nu de la aceștia? Securiștii buni sînt cei care nu vor să mai audă de instituția în care au lucrat și ajută la deconspirarea activităților ei. Cîți mai cunoașteți?

C.T.: Cum de nu te-a dat Traian Băsescu în judecată după toate cîte le-ai scris despre el?

M.O.: Păi, pesemne că nu a avut de ce. Tot ce am afirmat este adevărat. România a avut un mare ghinion să aleagă doi președinți, pe Iliescu și pe Băsescu, care ne-au ținut pe loc douăzeci de ani. Primul a salvat Securitatea și activul de partid. Al doilea a folosit-o pentru a-și controla inamicii politici. Cu ei în frunte, în România comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat.

C.T.: De la istorie ai trecut la roman. Asta după ce-ai trecut de la poezie la istorie. Te simți mai bine, la fel – sau una-i una și alta-i alta?

M.O.: Scriu romane pentru a putea scrie mai bine istorie. Am un surplus de imaginație care nu face bine spiritului analitic. Dar în romane folosesc pregătirea și informațiile mele de istoric, iar în istorie folosesc limbajul tranzitiv al prozei, pentru că academismul excesiv dăunează accesului publicului larg la informația istorică. Stilul meu cred că a fost o alegere bună – cărțile de istorie pe care le-am scris au avut tiraje mari, între cinci și zece mii de exemplare vîndute. Cea mai vîndută a fost Adevărul despre Traian Băsescu, 70.000 de exemplare, am insistat ca ea să se vîndă cu un preț apropiat de prețul tiparului – numai 5 lei. M-a interesat ca adevărul despre Băsescu să fie larg cunoscut, pentru ca și ”intelighenția” căzută în capcana lui să se trezească odată și odată. Și iată, s-a trezit. Cine spune că scriitorii nu pot schimba lumea?

C.T.: Tu, care muncești mult, faci elogiul leneviei în ultimul tău roman. Chiar crezi că românii se vor salva lenevind?

M.O.: Da, pentru că nu e vorba de lene propriu-zisă, oblomoviană, ci de lene creativă. Dacă aș fi avut o muncă normată, de opt ore la o fabrică, aș mai fi scris eu atît? Marile invenții, de la arc și săgeată și pînă la trenurile de mare viteză sau avioane, au fost făcute de leneșii umanității, pentru a le crea semenilor o viață cît mai confortabilă, în scopul de a avea omul cît mai mult timp liber. Timpul și nu munca este este principala putere pe care o are omul și el se epuizează rapid, fiind înghițit în cea mai mare proporție de stat. Ultima mea carte, Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit, descrie o societate libertariană, în care statul nu mai trimite omul la muncă, pentru a-i lua taxe și impozite din care să-și creeze suprastructurile birocratice care se ocupă să inventeze noi constrîngeri pentru cetățean, ci un stat care are grijă ca supușilor săi să nu le lipsească nimic, într-o societate în care libertatea are adevăratul ei înțeles – și anume, e libertatea de a stabili tu singur constrîngerile la care te supui.

(1305 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Etichete: ,