Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Noile submarine românești vor fi botezate “Chiștocul” și “Rahatul”, după cele mai des întîlnite vietăți din Marea Neagră

Zoom Noile submarine românești vor fi botezate “Chiștocul” și “Rahatul”, după cele mai des întîlnite vietăți din Marea Neagră

Surse din cadrul Marinei Militare române au confirmat faptul că cele două submarine românești care vor intra în dotarea flotei noastre începînd cu 2019 vor purta nume reprezentative pentru fauna acvatică din Marea Neagră, mai precis “Chiștocul” și “Rahatul”, două vietăți sfioase care trăiesc în apele noastre și pe care turiștii le întîlnesc în fiecare vară pe litoral.

“După ce am botezat primul submarin «Delfinul», am intrat într-un impas”, recunoaște maiorul Vasile Naufragiu, șeful Direcției Botezări Nave din cadrul Marinei Militare române. “E greu să mai găsești un nume așa bun. Sau un animal atît de reprezentativ pentru zona noastră geostrategică. Am cochetat mult timp cu denumirile «Căluțul de mare» și «Hamsia», dar căluțul de mare nu sună foarte heterosexual și am fi avut probleme cu Coaliția pentru Familie, iar hamsia nu face doi bani fără mujdei. Așa am ajuns la variantele «Chiștocul» și «Rahatul». Ambele specii trăiesc bine-mersi în apele noastre teritoriale și sînt îndrăgite de mii de oameni. În plus, e foarte posibil să descrie și capacitățile tehnice ale submarinelor.”

Potrivit Ministerului Apărării, cele două submarine românești din clasa pet vor fi construite pe șantierul naval Mangalia începînd cu vara aceasta și vor incorpora tehnologii inovatoare: motor pe GPL, periscop fumuriu, proiectoare de ceață cu led și capacitatea de a merge doar la suprafață ca să nu consume foarte mult.

Citeşte mai multe despre:

3 comentarii

  1. #1

    N-am mai ras in halul asta de mult! Multumesc mult, spor!

  2. #2

    Super! Eu propun un al treilea nume disponibil (in cazul ca se mai achizitioneza un submarin): „tamponul”

  3. #3

    Clasa PET vine de la „PE EI TATAAAAAAAAAAAAA!!!” ca din clasa PESTE EI TATICU’ doar ceilalti stie sa faca submarine!
    Eu propun sa faca clasa CFG din doua motive: 1) nimeni nu intelege la ce se refera si 2) daca tot suntem cu fundu’ gol am putea la fel de bine sa o recunoastem 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint