Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

3 motive pentru care Vama Veche nu s-a stricat

Zoom 3 motive pentru care Vama Veche nu s-a stricat

 

Nu știu ce era înainte în Vamă de zic ăștia că s-a stricat. Nu-i ca și cum rockerii vamaioți erau cei mai fantastici oameni din lume și am venit noi, ăștia cu slujbe și le-am stricat lor Vama. Ba eu cred că am reparat-o. Să faci  trecerea de la a te căca în tufișuri la a te căca într-o groapă în pămînt e mare lucru. Vama nu s-a stricat, doar că e folosită la altceva decît să umble poeții optzeciști în curul gol.

1.       În Vamă e mai ușor să fii sociabil

Haideți să cădem de acord asupra faptului că, în general, oamenii merg la mare pentru a se simți bine. Un factor destul de important pentru „simțitul bine”, pe lîngă condițiile de trai e măsura în care te integrezi  cu oamenii ăia din jurul tău sau măcar îi tolerezi pînă la punctul în care nu-ți strică vacanța. Și evident că n-ai cum să fii ca ei, că tu ești tu și ăia sînt antipatici cu toții, dar faci un efort să te aduci la același numitor cu ei. Aici intervine problema de costuri ale integrării. Ca să ajungi să te integrezi în Mamaia trebuie să te epilezi pe piept, să pui niște mușchi pe tine, să ai niște haine bune, să ți le calci, să-ți dai cu niște gel în păr, etc. Ca să ajungi să te integrezi în Vamă trebuie doar să te îmbeți. Și beția trece a doua zi pe cînd, cu pieptul epilat te simți penibil mult timp de-acum înainte.

2.       În Vama Veche Connect-R doarme

Toată vara am simțit că sînt urmărit de Connect-R pentru că am făcut glume despre el pe scenă. Trăiesc cu impresia că e cu un casetofon pe umăr și oriunde mă duc stă și el după colț și după două minute îmi bagă „vara nu dorm”. Spăl vase – Vara nu dorm, Mă cac – Vara nu dorm, Dorm – Vara nu dorm. Mai puțin în Vamă. Nu știu cum se explică că nici accidental la radio nu l-am mai auzit. Cred că a angajat cineva o vrăjitoare să facă un cerc cu apă vrăjită în jurul  Vămii să nu mai poată păși Connect-r în el. Dacă vine mai încoace de 2 mai o să se transforme din țigan în rastaman.

3.       Vama e un loc responsabil

Poate chestia la care am rîs cel mai tare la ultima vizită în Vama Veche a fost cortul asociației naționale anti-drog, care făcea o campanie împotriva consumului de droguri. În Vamă. Toată lumea știe că lumea în Vamă e pe iarbă, ceea ce nu-i destul de grav. Să faci o campanie anti-drog în Vamă e ca și cum ai face o campanie anti sex oral pe centura Constanței. Amîndouă sînt la fel de inofensive și nu rănesc pe nimeni, dar nepracticanții zic că-i nașpa. Cît despre sexul neprotejat al drogurilor, ăla de te lasă cu hepatitiă și alte boli de ficat, ăla clar ale loc în Mamaia. Nimeni n-are bani de cocaină în Vamă.  



3 comentarii

  1. #1

    Dupa cativa anisori in Vama, in care deja ma simteam ca pestele in apa, tocmai se parea ca asist la inevitabil: Vama se transforma in altceva sub propria-i faima in crestere, asa cum Costinestiul se transformase odinioara in Manelesti. Iubem atat de mult Vama, incat deja incepusem sa ma simt printre ai mei chiar undeva in Romania, ceea ce ma facuse sa renunt la idea emigrarii in Canada.
    Si veni sezonul fatidic in care vamaiotii au trebuit sa se ridice ca sa salveze Vama de manelisti. Si am alergat intr-un suflet ca sa punem umarul, eu si toti prietenii. Si a inceput prima editie a festivalului Salvati Vama veche. Cu locuri rezervate pe bani la Bibi, cu minori beti-muci, taxiuri si pantofi-cu-toc-cui, cu big party la Salsa, cu vandalisme inutile. Si uite asa locul in care fiecare facea ce poftea fara sa-si supere aproapele, s-a transformat peste noapte in… altceva. A doua zi dimineata ne priveam tacuti in ochi… Intr-un final am indraznit: “plecam?”. “Sigur…” a venit raspunsul.
    Acum inca o mai caut prin British Columbia: la Wreck Beach, pe Hornby Island… Si regasesc doar mici, mici franturi. Si nu reusesc sa ma simt printre ai mei. (Decat in Whistler, care-i alta poveste).
    Dar ma simt ca pestele in apa, si am multi prieteni aici care odinioara mergeau si ei in Vama… Iar muzica “din Vama”o aud in orice magazin plin de mosi si babe. Connect-R?? Ce-i aia?
    Astazi chiar de m-as intoarce, a-ntelege-o nu (stiu daca) mai pot / Unde esti tu Vama Veche cu rockerii tai cu tot? …
    PS: si zici sa-i mai dau o sansa? Se mai poate pune cortul pe plaja?

  2. #2

    nu numai ca esti nitel rasist, da esti si dezgustator de prost. Asa ca fa bine si taci bland.

  3. #3

    Faptul ca acolo nu se aude cantecu cu vara, e destul ca si argument!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia