Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

5 puncte esențiale ale apărării lui Călin Georgescu

Zoom 5 puncte esențiale ale apărării lui Călin Georgescu

Călin Georgescu vrea să scoată România din NATO și din UE pentru că asta e dorința fierbinte a poporului. Serios, a mers el pe stradă și i-a întrebat: și Boris, și Oleg, și Ivan i-au zis același lucru.

Călin Georgescu nu poate fi acuzat de trădare de țară. Pentru că avem nevoie de un termen nou și mai ordinar care să descrie faptele lui? Nu, pentru că România nu există, ci e un stat creat artificial cînd UE a unit Moldova cu Țara Românească pentru că numai așa putea să le fure suveranitatea.

Călin Georgescu este victima mafiei ecologiste. Pentru că toată lumea știe că, dacă era ales președinte, Călin Georgescu renunța la sistemul garanție returnare. Sistemul lui suveran era mai simplu: nu puteai să cumperi fără sticlă la schimb.

Călin Georgescu este, de fapt, o campanie de relansare a filmelor cu super-eroi din universul Marvel. Domnul Georgescu avea să fie un dac care devine super-mutant după ce se ascunde de romani sub fustele doamnei Cristela și este prins într-un jet de energie care vine de jos în sus.

Călin Georgescu nu trebuie arestat și supus unui proces corect, pentru că nu e normal să distrugi aura de martir a unui băiat pentru că s-au tipărit deja mii de icoane pe care scrie “Sf Călin, Izvorîtorul de Vladimir”.

 

2.214 vizualizări

3 comentarii

  1. #1

    Am citit astăzi pe undeva că, Georgescu va fi cel mai ieftin deținut, în închisoare va consuma aer, apă și fructe de pădure.

  2. #3

    S-ar putea ca jetul de sub fustele doamnei Cristela sa vina de sus in jos.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta