Șoric și groază. Potrivit unor statistici îngrijorătoare publicate astăzi de Poliția Română, peste 80% din porcii omorîți cu bestialitate de Crăciun sînt uciși de persoane cunoscute. Astfel, potrivit oamenilor legii, în peste jumătate din cazuri criminalul îl cunoștea pe porc și se folosește de încrederea animalului pentru a se infiltra în anturajul acestuia și a-l atrage într-o capcană mortală.
“E o statistică tristă care, din păcate, reflectă foarte bine mentalitate românească”, spune ministrul de Interne Petre Tobă. “Avem cazuri în care agresorul se împrietenește cu victima, profitînd de faptul că e un animal și nu gîndește, după care, cîteva ore mai tîrziu, îl hăcuiește de față cu familia și prietenii. Avem însă și cazuri în care crima e atît de premeditată încît poate dura și cinci-șase ani, timp în care asasinul omoară porcul puțin cîte puțin, otrăvindu-l cu bîrfe și îndoieli și împingîndu-l încet-încet către depresie, droguri și băutură.”
Conform acelorași statistici, există și cazuri în care porcul și criminalul nu se cunosc, dar acestea sînt foarte rare, fiind mult mai des întîlnite în gospodăriile în care capul familiei e un fătălău care leșină cînd vede sînge.
51 de vizualizări







Si cu aia din Parlament cum ramane? Ca sunt foarte longevivi…