1972 – Vine pe lume Victor Ponta. Se pare că el a venit pe lume în scopuri electorale, deoarece n-avea niciun chef să-și întrerupă vacanța din Deltă pe care și-o petrecerea alături de familie și despre care scrisese și pe Facebook.
1974 – Victor Ponta începe să vorbească, însă, ca orice copil de un an și jumătate, nu o face foarte clar. Părinților lui le e imposibil să-și dea seama dacă a spus ”mă” sau ”fă”.
1977 – Iernile copilăriei lui Ponta sunt marcate de poveștile cu Moș Crăciun, care vine la copiii cuminți într-o sanie trasă de cinci jandarmi, cărora zăpada le ajunge până la genunchi.
1982 – Vicor Ponta e surprins de învățătoare copiind după colegul de bancă, în timpul unui extemporal. Ponta susține însă că n-a făcut nimic rău, deoarece, conform regulilor aflate în vigoare la acea dată, ce-a făcut el nu este copiat.
1983 – Ponta îi destăinuie profesorului de pian că, dintre toate notele muzicale, preferata lui este nota ”fă”.
1989 – Dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția lui părăsesc în grabă clădirea Comitetului central, la bordul unui elicopter ridicat pe umeri de cinci jandarmi cărora mulțimea de ajungea până la genunchi.
1990 – Tânăr rebel, fără niciun pic de respect pentru autoritate, Victor Ponta dă buzna în biroul de la Cotroceni al președintelui și îl întreabă: ”Ce-i, fă, bunicuțo, aveai chef de niște mineriade?” Cu regret în glas, Ion Iliescu îi vorbește pe scurt despre complexitatea situației: ”Păi, nu aveam, dar…”
2003 – Pentru ca membrii comisiei să nu identifice plagiatul, Victor Ponta streacoară câțiva ”fă” în lucrarea lui de doctorat.
2014 – Victor Ponta îi ia la rost pe sătenii din Teleroman, întrebându-i de ce și-au făcut dig în zonă inundabilă. Oare ei nu știau că la un moment dat o să vină apa mare și-o să le distrugă digul? Ponta îi sfătuiește pe sinistrați ca data viitoare să-și ridice digul undeva în deal, acolo unde apa ajunge mai greu și digul lor e în siguranță.







Biografie de „cadindat”!