În afară de Traian Băsescu, despre care ştim că citeşte o carte, aşadar nu mai insistăm, s-au mai ocupat cu aşa ceva diverse capete încoronate, anumiţi preşedinţi şi chiar unii prim-miniştri. Evident, nu cu aceleaşi rezultate ca preşedintele României. În familia regală a României cititul, inclusiv de literatură, făcea parte din fişa postului.
Mai mult, regina Elisabeta scria ea însăşi, sub pseudonimul Carmen Sylva. Regele Carol I a lăsat memorii care se citesc şi azi. Regina Maria e autoarea unui bestseller, Povestea vieţii mele. Carol al II-lea era la curent cu literatura română, a înfiinţat o editură şi o revistă. Însemnările lui zilnice i-au apărut în volum de-abia după moarte. Premierul britanic Winston Churchill nu numai că citea, dar pentru memoriile sale a primit Premiul Nobel pentru literatură. Preşedintele Senegalului, Léopold Sédar Senghor, scria poezii şi eseuri. A continuat să scrie şi după ce a fost ales membru al Academiei Franceze. Despre cubanezul Fidel Castro, Gabriel García Márquez susţine că citea atît de atent, încît ar fi putut fi un excelent redactor de carte şi că i-ar fi semnalat anumite inadvertenţe în Toamna Patriarhului. Cît despre ex-preşedintele Cehiei, Havel, meseria lui de bază e cea de scriitor. Încît pentru a tranşa în favoarea sa şi problema scrisului, preşedintele Băsescu ar putea începe să-i dicteze consilierului său Turcan memoriile sale de lectură: O carte pentru două mandate.
