Istoric vorbind, mulţi dintre voi ştiu de Chilia, actuală Chilia Veche, din două surse. Prima are ceva de-a face cu Ştefan cel Mare, iar a doua cu bătutul puşcăriaşilor, în melodia aia la care plînge Ştefan Iordache în Cel mai iubit dintre pămînteni.
Ce nu prea ştie lumea despre Chilia Veche este că e unul dintre puţinele locuri din Deltă (din partea aia mişto, cu canale, nu de prin cîmpiile de la Murighiol) la care poţi ajunge cu maşina. Treci Dunărea la Tulcea şi apoi ai de bătut un drum de vreo 70-80 de kilometri, pe care îl faci cam în trei ore cu o maşină normală sau în vreo două maximum, dacă eşti centaur şi ai maşină de teren. Drumul în sine e şi el desfătare: treci prin cîmpuri nesfîrşite de floarea-soarelui sau de cînepă înaltă (n-ai ce fuma, am verificat). Vezi fazani, potîrnichi, pisici sălbatice, popîndăi, păsări răpitoare şi, partea cea mai bună, aproape nici un om. În sat n-o să găseşti pensiuni ca-n restul satelor turistice, adică una la trei case. În afară de cîteva locuri care sînt fiecare pe segmentul lui de preţ, trebuie să te descurci.
Oricum, Chilia merită măcar să fie vizitată pentru că e aproape de pelicănimea aia mare de pe Matiţa şi din celelalte locuri sau, mai simplu, pentru că e un loc al naibii de frumos.
