N-am reuşit niciodată să mă las „sorbit“ de teatrul rusesc. Chiar dacă începea bine şi acţiunea mă prindea în universul propriu, la un moment dat apărea ceva care mă expulza brutal din el: ba o diatribă la adresa „maicii Rusii“, ba un eroic soldat roşu, ba un „miliţian bun“, ba un „moldovean prost“ etc. Ei bine, la această piesă* n-a apărut nimic de genul ăsta: poate fi văzută în linişte şi pace de cel mai sensibil public românofon.
Saşa e un băieţel bolnăvicios. Mama lui are acum alt bărbat, iar Saşa e crescut de bunici. Pentru cine n-a uitat nimic din traumele copilăriei, Saşa e un personaj uluitor: suferi ca un câine alături de el, iar pe bunică-sa ai eutanasia-o cu plăcere, inclusiv prin lapidare. (Paranteză: personajul Bunica este extraordinar jucat de Mariana Mihuţ, despre care nu ştiu ce mare actriţă o fi fost ea în tinereţe, dar acum rupe tot!).
Lumea în care trăieşte Saşa e profund nedreaptă, din toate punctele de vedere, dar el reuşeşte contraperformanţa de a-şi alcătui un univers mental încă şi mai naşpa, cum numai un copil bolnav, inteligent şi singur ar putea face. Poate că ăsta-i singurul punct slab al piesei: e vorba de o dramatizare, realizată după un roman devenit best-seller în Rusia (Pohoronite menia plintusom de Pavel Vladimirovici Sanaev); inevitabil, pe scenă, mult din forţa cărţii se pierde. Totuşi, chiar şi cât rămâne, după dramatizare şi traducere, şi tot e destul: piesa merită văzută. Categoric.
Şi nu vă panicaţi pentru că nu ştiţi ce-i aia „plintă“. Saşa, dragul de el, o să vă explice. Şi-o să vă şi deseneze, dacă tot nu pricepeţi.
* Îngropaţi-mă pe după plintă, la Teatrul „Bulandra“. Regia: Yuriy Kordonskiy. Cu: Mariana Mihuţ, Marian Râlea, Claudiu Stănescu şi ceilalţi actori.
