Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tyukodi Szabolcs a făcut multe… prea multe. A visat să devină fierar, pădurar, veterinar, preot, avocat. A ajuns să fie actor, vânzător de ziare, asistent regizor, ospătar, ghid și patronache de agenție de turism în Zalău. Crede în turismul altfel.  Mihai Buzea: Ce nume-i ăsta, „Tyukodi”? Tyukodi Szabolcs: Greu de pronunțat și imposibil de tradus. Eram Soboșca pentru copiii din scara blocului și „Zabolx” pentru Maître D-ul din Jamaica. M.B: Incoming sau outgoing? T.S: Amândouă. M.B: Amândouă, ce? T.S: Amândouă-s […]

Un orășel de jucărie, asta e Madurodam. Nici mai mult, dar nici mai puțin: stai la coadă ca să intri, plătești o taxă de intrare (piperată, după criteriile mele; „pentru toate buzunarele”, dup-ale altora – de unde deduc că eu n-am buzunare!), te plimbi cu copiii, te duci la restaurantul de tip IKEA din interior (alți bani, altă distracție), mai ai și câteva galerii de fotografie la care trebuie să plătești separat dacă vrei să le vezi (am refuzat), și […]

Îl sun pe Grig Bute: „Ia zi”. De la el am aflat de Suomenlinna, insula fortificată de lângă Helsinki, mare atracție mare. Vă dați seama că puteam să frec net-ul și aflam și singur de insulă, dar de ce să-mi bat capul, când Grig mănâncă Scandinavia pe pâine?! Danemarca la aperitiv, Suedia la felul întâi, Norvegia la felul doi, Islanda la desert și cu Finlanda se scobește-ntre dinți: păi, dacă a luat la pas până și insulele Åland?! E clar […]

…to say nothing of the wife. Știți povestea? Jerome K. Jerome chițăia de foame (scriitor, deh!) și s-a apucat să scrie un ghid de călătorie ca să facă și el un ban, să mănânce și gura lui o fasolică. Dar scrisul s-a dus unde a vrut el, nu unde a vrut autorul, și-așa a ieșit cel mai iubit roman britanic de călătorie (Huckleberry Finn joacă-n altă ligă, și oricum nu e britanic); nu mai zic că noi toți, dar absolut […]

Eu n-am de gând să contest adevărul general acceptat că noi, ca români, suntem săraci și proști; asta-i zestrea. Mă uit în jur și văd că nici alții nu-s mai breji, îmi vine inima la loc; ceea ce ne deosebește de toți (mai ales de vecini) este cultul furatului. Lasă că suntem săraci și proști, că din sărăcie mai ieși (muncești!), din prostie mai ieși (înveți, că să-nveți nu-i rușine, să stai cu mâna-ntinsă, aia e rușine!), dar din hoție […]

După Moscova, așteptările mele „rusești” ajunseseră la un minimum istoric, adică voiam doar să bifez naibii și Sankt-Petersburgul și să mă-ntorc acasă, la ale mele. Ce putea să fie diferit? Un alt oraș rusesc, îmi ziceam, lua-le-ar dracul, toate-s la fel. Mi-am luat țeapă. Sankt-Petersburg nu e un „alt oraș rusesc”, nu e rusesc aproape deloc, dar nici european nu pot zice că este; mai degrabă, așa cum limba bască este unică între toate (e o „izolată”, cum zic lingviștii), […]

Jerome K. Jerome scrie, într-o carte de-a lui, că dacă cineva așteaptă suficient de mult timp în gara Charing Cross din Londra se va-ntâlni cu orice om de pe pământul ăsta. Britocentrism? Evident. Dar Jerome K. Jerome credea în ce scria, chiar credea că, într-un fel, toți oamenii sunt britanici (toți oamenii care contau, desigur), că toți britanicii călătoresc și că, mai devreme sau mai târziu, fiecare călător britanic trece prin Charing Cross. Nu e nimic de râs la părerea […]

Sesizez o fereastră de oportunitate și o-nhaț fără să ezit: Grig Bute n-a fost la Moscova, este momentul să-mi fac o reintrare triumfală în pagină (și pe site, unde lumea m-a uitat, așa cum se și cuvine). Iată, deci, ce-am eu de spus, ceva nou-nouț, ceva ce n-a spus nimeni, niciodată, în românește: Moscova este capitala lumii. Dați-mi voie, dați-mi voie, imediat explic! Când vii de la sat la oraș, ai impresia că orășenii te tratează cu dispreț (cunosc oameni […]

Într-un sens, orașele sunt ca oamenii: din două-trei detalii îți faci imediat o idee despre individul sau localitatea respectivă, dacă-i merge bine sau rău, dacă e de încredere sau e căzătură, dac-o să rămâneți prieteni sau nu etc. Fiecare are „detaliile” lui în ceea ce-i privește pe oameni, dar iată detaliile mele în ceea ce privește orașele: bețivii de pe stradă, numărul de taxiuri, tinerii adunați ciotcă la scările blocurilor, prezența sau absența aeroportului, a biroului de bagaje din gară, […]

Fetița Maria îi este furată tatălui ei, Tudor, în Parcul Rond. Soția lui Tudor, Cristina, îl ia pe celălalt copil, pe Ilie, și pleacă la părinții ei, la Constanța. După 47 de zile în care o caută singur pe Maria, Tudor cade la fandacsie. Sfârșit. Aproape sfârșit, pentru că acum intervenim noi, spectatorii filmului, să-i explicăm regizorului Constantin Popescu ce e aia o analiză SWOT: jocul actorilor (S), lipsa de ipoteze a poliției (W), personaje din exact aceeași lume ca […]

Personal, nu sufăr de multe boli psihice, doar de vreo douăzeci, printre care și parasomnia. Nu știți ce e? Nici o problemă. Românii îi spun „somnambulism”, ceea ce-i o mare pălărie, sub care poa’ să intre o grămadă de chestii, printre care și-asta a mea, care-n română n-are nume, dar în lumea civilizată se cheamă confusional arousals și care-i în felul următor: se trezește nevastă-mea în creierii nopții și mă adună din șifonier. Sau din debara. Sau mă dă jos […]

Vina. Ce termen frumos, ce util, ce românesc: „Cine e de vină?”, „Nu eu sunt de vină”, „Numai tu ești de vină”, „De vină e Guvernul”, „Săracii sunt de vină”, „Bogații sunt de vină” etc. (pot continua așa până mâine, dar sunt convins c-ați prins ideea). Revenind la oile noastre, adică la turism: cine-i de vină pentru lipsa de promovare a Secuimii? În al treilea rând, vina este a secuilor, clar. Într-o sută de ani de Românie și treizeci de […]

Trei angoase am și eu, ca tot omul („Aller guten Dingen sind drei”): mi-e frică de tineret, de Europa și de vinerile-n care n-am bani de bere. Vinerile, ca vinerile, dar când tineretul își dă mâna cu Europa iese prăpădenie, iar eu degeaba urlu ca șacalu-n pustiu, că nu m-aude nimeni, și cine m-aude râde, nu mă ia în serios. Până o să moară cineva, dar atunci o să fie prea târziu; degeaba o să-l citeze lumea pe Cassăndrucul ăla […]

„Vaci” este Váci utca din Budapesta, iar „vaca” sunt eu („O plecat la Paris bou și s-o-ntors vacă”). Cele ce urmează sunt adevărul gol-goluț, fără nici cea mai mică umbră de înfloritură, dar ca să fiu crezut nici nu mă jur, nici nu-mi dau cuvântul: ce-i pân’ la Budapesta? Puteți zvârli cu căciula! Duce-vă-ți și vedeți cu ochii voștri minunea, apoi veniți înapoi, să povestim o țâră. Merg pe stradă. Mi-e foarte foame. O barkeriță frumoasă, care se recomandă Naomi, […]

Pe vremea mea nu era înjurătura asta, vorbesc serios; când voia careva să mă jignească, îmi spunea „muistule”, „cioară” sau „labagiule” (cu varianta „lábăre”), dar nu „fascistule”, ca acum. Nu știu de ce, dar noi n-aveam cuvântul ăsta în vocabularul de după blocuri, poate doar în varianta antisovietică „S-au bătut nemții cu fasciștii pân-au câștigat germanii”. Cum s-ar spune, am fost golănei degeaba. E cazul să luăm lecții de la smardoii de Internet ai zilei de azi. Totuși, în afară […]

Printre consecințele cu totul neprevăzute ale manifestațiilor #rezist se numără și faptul că eu am băut mai multă bere decât de obicei, oferită de diverși (săru’ mâna, boierilor!). Nu din motive politice, ci din motive turistice – mai exact, imagologice: „Bă, nea Mihăiță, tu care ești cu astea, ia zi: ce-au ăștia cu noi, mă? Ce le-am făcut?”. Desigur, „ăștia” sunt Occidentul, luat așa, cu hurta (adică nediferențiat), iar momentul nedumeririi boierilor a venit odată cu titlurile de genul “Protestele […]

Zloi gorod. Rețineți rusismul ăsta, dar mai întâi să facem un mic tur al poveștilor scârboase de călătorie, ca să știm clar despre ce vorbim aici. Sunt în Istanbul și e ultima seară, așa că decid să rup din portofel și să-mi duc fata la un restaurant mai spălățel, oricum peste șaormeria ieftinache la care mâncaserăm până atunci. Spălățelul se dovedește un sucker trap, cu prețuri nesimțite pentru aceleași feluri de la șaormerie, dar cu chelneri la cravată, care iau […]

Regret că trebuie să fac pe sfătosul, ca un boșorog pârât care-și începe vorba cu „Pe vremea mea…”; dar altfel nu se înțelege titlul. Adică nu se înțelege dacă ești născut după ’89, deși n-ai nicio vină pentru asta (și nici vreun merit, să fie clar!): „Dacă doriți să revedeți” era o emisiune de reluare a programului TV de revelion. Nu a întregului program, doar a unor părți, considerate de cenzură ca indicate pentru mahmureală. Păi de câte ori nu […]

„Fericiți și odihniți ne-am târât oasele înghețate spre micul dejun frugal și împuțit, după care am pornit să trăim experiența unică și (sper!) irepetabilă a Lagunelor: Albă, Galbenă și Colorada, în engleză «Red Lagoon»; de fapt, Colorada are microorganisme care o fac să aibă multe nuanțe și culori, iar culoarea ei depinde de momentul zilei și de lumina soarelui… mi-a plăcut cât de cât Laguna, dar n-a fost atât de spectaculoasă pe cât mă așteptam, iar seara am ajuns în […]

Unii fani ai acestei rubrici mi-au trimis mesaje pe rețelele de socializare (cum se spune acum). Iată un fragment dintr-o astfel de epistolă amoroasă, primită de la un aficionado: „Îți bați joc de rubrică! Bagi toate pârțurile de cazări banale, unde se duc toți proștii, da’ nimic de mare înălțime! Ehe, pe vremea lui Grig Bute ș…ț, să te dea ăștia dracu’ afară!”. Mi-au dat lacrimile. Vreți mare înălțime? Vă dau mare înălțime. 3.700 de metri, în Anzi, e bine? […]

bt
romania100

Editoriale
romania100