Tyukodi Szabolcs a făcut multe… prea multe. A visat să devină fierar, pădurar, veterinar, preot, avocat. A ajuns să fie actor, vânzător de ziare, asistent regizor, ospătar, ghid și patronache de agenție de turism în Zalău. Crede în turismul altfel.
Mihai Buzea: Ce nume-i ăsta, „Tyukodi”?
Tyukodi Szabolcs: Greu de pronunțat și imposibil de tradus. Eram Soboșca pentru copiii din scara blocului și „Zabolx” pentru Maître D-ul din Jamaica.
M.B: Incoming sau outgoing?
T.S: Amândouă.
M.B: Amândouă, ce?
T.S: Amândouă-s la fel de bune, când îs bine făcute. Incoming-ul aduce bani în țară și-i mai lămurește pe europeni că nu suntem maimuțe; outgoing-ul e bun că-și cheltuiesc oamenii banii cu folos și se-ntorc schimbați, li se mai ia slinul de pe creier. Dar mai e mult până ce zălăuanii își vor pune curul pe bicicletă în loc de X6.
M.B: Eu am văzut destui care s-au dus boi și s-au întors vaci… Dar să ne întoarcem la oile noastre: ce nu merge?
T.S. (râde): În primul rând, oile noastre sunt mai sexy decât cele olandeze, de pildă. Serios. Alea sunt cumva pătrate și au cap de oaie proastă. În schimb, ale noastre… sunt așa, mioritice, și arată așa cum trebuie. Pe de altă parte, mai bine să ai oi proaste decât șefi boi. Nimic nu merge! Turismul ar putea să producă de douăzeci de ori mai mult decât produce acum, dar asta nu se va-ntâmpla.
M.B: Ești ministrul Turismului; ce faci?
T.S: Nu știu. Încearcă el câte ceva, nu prea reușește. Trebuia să-și fi dat demisia când, la un târg de turism, în loc de Photoshop au încercat să-l retușeze cu boxa pe burtosul mioritic. N-a demisionat, l-a mătrășit partidul. Din alte motive.
M.B: Atunci?
T.S: E nevoie de infrastructură și de cap. De șosele, de autostrăzi, de porturi, de aeroporturi, de reabilitări ale centrelor istorice… tot treburi unde ministrul Turismului n-are vreo putere. Când zic „cap” mă gândesc și la nivel local. Să luăm un exemplu: single trail-ul excepțional dintre Sighișoara și Viscri, construit de localnici, pe bani UE. Statul român a primit pe tavă ceva care atrage turiștii și ridică toată zona. Și ce face? Ocolul silvic distruge pista, iar primăriile n-au nici o treabă cu mentenanța.
M.B: Chiar nimic, nimic nu poate face?
T.S: Ar trebui să promoveze turismul activ și sustenabil. Vezi ce a făcut Prințul Charles din Săsime? E full acolo de englezi și nu numai. Iar proprietarii de pensiune ar trebui să înțeleagă că degeaba-și trag o vilă de trei etaje, izolată beton și vopsită roz, cu gresie pe terasă și balustradă de inox, că e nașpa rău, indiferent cât a tras el în Spania (sau că a câștigat proiectul pe fonduri europene). Să renoveze ca lumea casa de lemn din față și oamenii se vor duce cu mult drag acolo. Și vor plăti și mai mult. Exemple sunt destule.
M.B: Dar promovare pe la târguri internaționale de turism?
T.S: Ți-am zis de boxă. Dar, serios: slab, foarte slab, slăbuț! Nu-i nici un bai cu folclorul și tradiția, dar ce-i mult îi prea mult. Muzică populară, țărani deghizați în figuranți (sau invers)… nimic din ce-ar interesa un om normal.
M.B: Ce-ar interesa un om normal?
T.S: Experiențe. Să se-ntoarc-acasă și să spună „În România am făcut”, în loc de „În România am vizitat”. Să fotografiezi nu-i greu. Să te implici într-o experiență și să rămâi cu multe amintiri și cu câteva fotografii – asta e ceva mai greu, dar și mult mai frumos. Asta are de vândut România, nu plastice roz!
M.B: Tu ce vinzi?
T.S: Bingo! Experiențe, în primul rând, experiențe; bere rece în crâșma satului, curs de cosit în cască de protecție, apus de soare cu ciurda mergând acasă, o scurtă oprire la ciobani să vadă și ei cum se face telemeaua, iar, între două file de istorie, le mai zic cum am reușit să construim cea mai scumpă autostradă din Europa și c-avem un guvern ce-și dă jos premierii, la rând, ca la moară. Să aibă o imagine complexă. Iar toate astea cu bicicleta. Sau în plimbare. Neapărat să fie ceva mișcare.
M.B: Iese banul?
T.S: A început să picure. Dar mai este mult de lucru. Deocamdată mă dezvolt, mă fac cunoscut, îmi construiesc o reputație de om serios. În fiecare sezon adaug câte o destinație nouă de outgoing. Și am timp pentru asta. Nu vreau să mă îmbogățesc peste noapte.
M.B: Bariere de limbă? Te împiedici pe undeva?
T.S: Nu. Engleza nu pune probleme nici unui turist european, basic English, adică. Iar la ce fac eu cu grupurile mele, comunicarea e ultima problemă.
M.B: Cu clienții unguri cum te-nțelegi?
T.S. (râde): Job-ul meu e să mă-nțeleg cu clienții. Dar am foarte puțini clienți unguri. Din păcate, majoritatea clienților din Ungaria tot mai cred că Ardealu-i ieftin: să plângem un pic „după munții noștri” și totul să fie moca! S-au dus vremurile „Tesó!” („Frate!” – nota mea). Iar potențialii mei clienți din Ungaria se duc în Austria sau mai departe. Îmi pare rău pentru ei, dar așa stă treaba.
M.B: Nu le e frică să vină aici, la țigani, la orfani, la cerșetori?
T.S: Întâlnesc și oameni cu prejudecăți, dar tot mai rar. Nici nu-ți dai seama câte s-au schimbat din 2007 până acum! Cel mai mare pericol, însă (mă refer la nișa mea de piață turistică) sunt câinii ciobănești. E periculos și de-a dreptul penibil să vezi, uneori, o-ntreagă turmă de câini lângă o turmă de oi!
M.B: Îmi dau, cum să nu-mi dau… Transilvania se vinde mai bine ca Regatul?
T.S: Da, categoric. Are un brand bine făcut. Însă are și defecte. Doamne ferește-mă de Castelul Bran în timpul verii. E de-a dreptul horror. Mai bine pedalez cu zece oameni faini lângă mine și mă lupt cu câinii ciobănești.
M.B: Litoralul?
T.S: Compromis. Nu se oferă un service adecvat. Chiar și românii, dacă nu merg cu tichete de concediu, mai bine se duc la croați sau la bulgari.
M.B: Orașul tău preferat? Locul tău preferat? Unde-i „acasă” pentru tine?
T.S. (râde): Șapte ani am lucrat pe vase de croazieră. Eu sunt peste tot acasă!
