Îl sun pe Grig Bute: „Ia zi”. De la el am aflat de Suomenlinna, insula fortificată de lângă Helsinki, mare atracție mare. Vă dați seama că puteam să frec net-ul și aflam și singur de insulă, dar de ce să-mi bat capul, când Grig mănâncă Scandinavia pe pâine?! Danemarca la aperitiv, Suedia la felul întâi, Norvegia la felul doi, Islanda la desert și cu Finlanda se scobește-ntre dinți: păi, dacă a luat la pas până și insulele Åland?! E clar că e omul meu pe zona aia, am deschis cu atenție pavilioanele ambelor urechi și-am ascultat smirnă tot ce mi-a zis; faci aia, aia, aia, am făcut aproape tot ce m-a-nvățat, mi-a prins foarte bine. Falsă modestie sau nefalsă, dar omul isteț după asta se cunoaște: știe să asculte.
Din portul turistic am luat un vaporaș extraordinar de mic, un fel de șalupă etajată, ca un autobuz londonez, și-n douăzeci de minute debarcam pe insulă. M-am amuzat superior de fraierii care se uitau dezorientați împrejur și m-am dus direct la magazinașul pe care mi-l descrisese, am umplut rucsăcelul cu apă, cola, banane și cele trei beri regulamentare, apoi am luat direcția și bagă, băiete! Patru ore și jumătate, atât mi-a luat, plus oboseala de rigoare, dar am văzut tot ce era de văzut pe Suomenlinna – dacă mi-a scăpat ceva, o să vă rog să mă scuzați. Despre muzeul miliar, despre muzeul jucăriilor, despre muzeul vamal, despre muzeul Ehrensvärd și despre muzeul de submarine o să povestesc altă dată, despre ceainăria din pădurea de liliac nu vă zic nimic, că vă duceți acolo și mi-o stricați, despre jogging trail nu am ce spune, că n-am alergat-o în toată lungimea, despre Poarta Regelui aleg să tac din răutate. (Acolo se fac cele mai spectaculoase fotografii de pe insulă; ce, să faceți poze, să le urcați pe Facebook și să vă umpleți de like-uri? Păi, mie ce-mi iese din treaba asta?! WIFM, cum se zice mai nou – what’s in for me, vorba țăranului.) Așa că azi nu discutăm decât despre fortificații și despre bani. Fortificațiile lor și banii mei, bunînțeles.
Regele suedez a crezut c-o gândește bine: construiesc o fortăreață inepuxgnabilă în largul orașului meu („Helsingfors”, cum îi zicea el, fără să știe că nu așa se cheamă capitala Finlandei), astfel încât să nu poată fi atacat de pe mare. Zis și făcut (suedezii-s oleacă nemți, Ein Mann, ein Wort), a umblat la pușculiță și-a-nceput să arunce banii cu lopata. Augustin Ehrensvärd (așa-l chema pe inginer, pe șeful de șantier) nu s-a calicit, iar costurile trebuie să fi fost imense, deși nu îmi pot da seama de ordinul de mărime al sumei, eu, unul, am văzut doar ce-a ieșit. Arhipelagul (sunt patru insule) a fost pur și simplu transformat de mâna omului, aș zice că poate fi considerat o bornă a antropocenului, muncitorii au ridicat zeci de dealuri artificiale de granit și le-au învelit cu pământ de flori, în care n-au sădit flori, ci iarbă. Te uiți de pe mare și vezi un peisaj verde, dar sub el este o adevărată Linie Maginot, buncăre, tuneluri, depozite de muniție, spații de locuit, mă rog, un oraș miliar underground (la propriu). Trebuie să-l fi costat pe rege o avere, iar când a venit timpul, a negociat un tratat de pace atât de prost, încât a cedat rușilor toată țara, cu Suomenlinna cu tot. Rușii i-au mulțumit de pleașcă, au mai adăugat și ei un touch final insulei-fortăreață (Casa de Ceai și câteva barăci), iar după ce finlandezii au scăpat și de ăștia, s-au apucat de făcut bani. Din turism: au băgat Suomenlinna la produs. Până și vântul muncește acolo, că parapantiștii și kiter-ii (oameni mari cu minte mică, se joacă cu zmeie) foșgăie ca furnicile pe toată insula și plătesc cu banul jos. Eu mereu am spus și spun că turismul este afacere, este gâsca cu ouă de aur. Când voi ajunge ministru, pe toți îi bag în viteză: scot România la produs. Ori, ori!