Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Canaletto

Zoom Canaletto

Povestea pe scurt: am dat peste niște graffitiști pe Canal care beau bere Dębowe. Povestea pe lung: totdeauna am fost fascinat de graffitiști, „totdeauna” adică după ce l-am întâlnit pe Neagu Djuvara la un bal al Academiei Cațavencu (23 noiembrie 2010, ora 9,21,26 p.m. – așa scrie pe poză, la Properties) și m-am ținut după el ca un cățel, până mi-a promis că discută cu mine altă dată. Printre alte lucruri pe care le-am băgat la cap („altă dată“, adică) a fost și următorul sfat: să stau cu ochii pe pictori ca pe butelie. Zicea bătrânul că, după părerea lui, primul război mondial a fost „presimțit“, în mod subconștient, de artiștii plastici de la sfârșitul Belle Époque, care s-au lăsat de „ilustrate“ și s-au apucat să-și spargă modelele-n bucăți (acolo pe pânză, vreau să spun). Teoria lui era că asta s-a-ntâmplat de fiecare dată în istorie, și la sasanizi, și la romani, și la chinezii Tang, și la nu mai știu câți alții, c-am uitat (pe vremea aia nu știam să înregistrez o discuție, acum știu, dar ce folos: ia-l pe Djuvara de unde nu-i!). Bref: dacă e să simt de unde bate vântul, graffitiștii sunt cei care trebuie urmăriți. Nu pentru că ei știu ceva ce eu nu știu, nu; ci pentru că e posibil ca ei să simtă ceea ce eu nu simt – posibil și, de fapt, probabil, că eu oricum nu simt nimic. Doar d-aia-s artiști! Artiști adevărați, adică, nu din cei cu salarii și poziții sociale, că ăia-s morți de mult. Pe graffitiști nu-i plătește nimeni, ba mai iau și după ceafă, dacă ajung pe mâna Poliției. Asta înseamnă ARTĂ!

Canalul ăsta de care zic e un fel de arteră a Bruxelles-ului, curgând (aproximativ) de la sud la nord, deci nu e chiar-chiar un canal adevărat, ci un râu canalizat. Există și o mică marină de iahturi, la Quai de Heembeek, dar n-am văzut niciodată pe careva să se dea cu iahtul pe Canal, am văzut doar barje forfotind încoace și-ncolo, încărcate cu mărfuri d-alea care nu se prea fură (pietriș, nisip, zgură, moloz de la demolări, fier vechi etc.); nu e o zonă de fițe, aș zice mai degrabă că e fix opusul, că-i o zonă proletară (la Vergote e chiar un ditamai depozitul de deșeuri industriale, ceva di granda, stil american). Graffitiștii de care zic erau ceva mai în amonte, dincolo de Place des Armateurs; lucrau cu spor, pălăvrăgeau între ei pe flamandă, sorbeau din cutiile de bere și mai trăgeau cu ochiul, să nu vină vreo mașină de Poliție (adevărul e c-aici nu-i hingherește ca în alte părți, îi lasă destul de liberi). E clar că le-am părut dubios, cum stăteam acolo, așezat pe gărduleț, și mă uitam la ei, dar până la urmă s-au obișnuit cu mine și nu mi-au acordat atenție. Era cam friguț, tot ziceam că mă ridic și-o iau la pas, dar n-aveam inima să mă rup de-acolo, că prea munceau frumos. Nu știam ce voiau să facă, nu îmi puteam da seama din stadiul de atunci al lucrării; când m-a răzbit frigul, am plecat.

M-am întors după vreo două săptămâni, am văzut ce făcuseră, mi s-a părut interesant, am făcut poze și-am continuat plimbarea. Asta e tot, toată povestea; nimic altceva, nimic în plus. De atunci m-am tot gândit, m-am tot sucit și degeaba, că n-am ajuns la nici o concluzie. Desenele sunt interesante, dar nu știu să le decodez. Nu înțeleg ce-au vrut să spună artiștii. Ce să înțeleg eu din ce-au făcut ei acolo: că vine vreun război sau că vine vreo pace? Mă rog, alta decât asta, că de asta m-am cam sastisit… sau poate sensul e-n altă direcție, sunt orb și nu-l văd? Așa că ce mi-am zis: ia să dau eu poza asta la revistă, poate că cititorii noștri sunt într-adevăr mai inteligenți decât ai lor și m-ajută cu interpretarea. Fac cinste!

Iar faptul că polonezii exportă bere Dębowe în Belgia (!) îmi demonstrează un lucru: comerțul nu e liniar. Estul nu e o „colonie“ a Vestului, cum e la modă să se spună; Estul și Vestul sunt diferite, da, dar nicidecum atât de diferite. Faptul că nu-i înțeleg pe artiștii bruxellezi nu probează nimic – în afară de faptul că mai am foarte mult de învățat.

P.S. Am botezat textul „Canaletto“ în memoria lui Giovanni Antonio Canal, care și-a adorat orașul natal, dar a lucrat la Londra, că se câștiga mai bine. Sună cunoscut?

914 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia