Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Liviu Voinea, un om care nu există

Zoom Liviu Voinea, un om care nu există

Se destramă țări, Crin se trezește transpirat din visele prezidențiale, Liviu Dragnea își poartă mina serioasă prin toate bălțile țării, Mircea Badea are copil. Pe sub toate acestea însă, ca o deranjantă incontinență, se aude glasul lui Liviu Voinea. Liviu Voinea nu e Liviu Vîrciu, deși nici un centimetru în plus sau în minus nu-i separă. Liviu Voinea este ministru pentru Buget. Adică este acel ministru care are foarte-foarte mult timp liber, plimbîndu-se toată ziua prin curtea Palatului Victoria cîtă vreme Ponta și baronii împart bugetul.

Însă, în tot acest timp cît bate supărat pas de defulare, vorbește. Și spune numai prostii.

Prin ianuarie, la un forum Euromoney de la Viena, Voinea a zis: „Sînt sfătuit să spun ceea ce dorește auditoriul să audă, dar, de data aceasta, voi face o excepție și voi spune adevărul”. Clar, ministrul nostru a făcut impresie de tehnocrat stăpîn pe ce știe și pe ce face. Dar să nu răscolim rahatul atît de adînc, pentru că Liviu Voinea o ține tot într-o campanie de a se promova ca penibil.

Acum cîteva zile: „Luați împrumuturi, investiți, consumați, România și-a revenit!”. OK, Voinea, ar fi timpul să-ți revii și tu! Nu de alta, dar un studiu Kruk România, prezentat zilele trecute de antropologul Vintilă Mihăilescu, arată că doi din trei români sînt îndatorați. Dar nu, sub epidermă, ca o micoză conștiincioasă, Liviu Voinea vorbește și vorbește mai departe despre o Românie și o economie și despre un mediu social care nu există decît în mintea lui.

Dar pe oameni nu trebuie să-i lași să gîndească, nu de alta, dar poate se gîndesc chiar la ce ai zis tu, și-atunci te faci de rîs, așa că n-a trecut o zi și ministrul a lovit din nou: „Românii au deja mai mulți bani. În 2014, au deja mai mulți bani decît în 2012 și, pe măsură ce creșterea economică – care este o creștere solidă, eu sînt convins că ea va fi peste nivelul pe care este făcut bugetul, va fi probabil tot peste 3% și în 2014, și în 2015 – această creștere economică își va produce efectele și în nivelul de trai”.

Cred că Liviu Voinea, deși foarte prezent în coada tuturor agențiilor de presă și-a tuturor site-urilor de știri, știe pe undeva că nimeni nu citește ce spune, că nimeni nu-l bagă în seamă, că nimeni nu așteaptă, de fapt, nimic de la el. Va zice la un moment dat că a luat hotărîrea să se sinucidă băgîndu-și un buchet de artificii în fund, iar declarația sa va apărea undeva la capătul unei coloane de știri economice, cu zero vizualizări.

44 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia