Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Frumoasă țară au bulgarii, păcat că-i nelocuită

Zoom Frumoasă țară au bulgarii, păcat că-i nelocuită

Bulgaria nu e doar o mică întindere sălbatică,

ci și drumul cel mai scurt de la București la Salonic. Acum un mileniu și jumătate, Bizanțul o folosea ca să-i încetinească pe goți, huni, slavi. Azi, rolul ei defensiv a fost păstrat, iar năvălitorii români întîmpină dificultăți comparabile ca s-o străbată.

Odată ce ieși din Ruse apar celebrele limitatoare de viteză care îți cer, practic, să frînezi și să mergi cu spatele. Chiar și așa, trebuie să achiți taxa polițistului bulgar. Acest polițist se confundă cu istoria naturală a Bulgariei. A crescut în desișurile de pe marginea șoselei așa cum cresc pirul, pălămida și eretele. Camuflat mai bine decît insecta-băț, e acolo de pe vremea cînd stejarii erau boschete, implacabil ca solstițiul de vară, așteptîndu-te așa cum așteaptă Ștefan Hrușcă Crăciunul. Ai ajuns să-l știi pe numele mic, ai poze cu nevasta și copiii lui, ai putea să-i ceri prietenia pe Facebook. În fond, l-ai ajutat, prin radarele pe care ți le-a înscenat în ultimii zece ani, să-și termine căsuța din Pleven, începută pe banii autocarelor din Republica Moldova. De la cei cinci dolari ai anilor ’90, birul Poliției din Ruse a sărit undeva spre 50 de euro, în funcție de modelul mașinii și ora la care consideră bulgarul că a trebuit să se scoale ca să te prindă. Dar, așa cum spun avertizările MAE, numărul răufăcătorilor bulgari care opresc mașini pe șosea s-a micșorat, fiindcă, după șase seara, polițiștii se retrag cu prada și nu se mai arată pînă a doua zi.

De vreo trei ani, de cînd grecii au reușit să dea în folosință autostrada de coastă a Traciei, construită pe banii crizei mondiale, s-a deschis un drum drept spre Alexandropolis și Kavala, care taie Bulgaria perpendicular.

Pînă la Veliko Tîrnovo, unde zace îngropat,

la temelia orașului medieval, misterul dispariției lui Codruț Marta, poți merge pe un carosabil bun, finanțat de UE și turnat, din greșeală, corect de regii asfaltului bulgăresc. Sînt o sută de kilometri în care, cu puțin noroc, poți descoperi semne că Bulgaria e locuită.

Apoi, pînă la Stara Zagora nu mai vezi țipenie. Ca și cum ciuma bubonică ar fi mers în Halkidiki înaintea ta, locul pare secerat. Coamele împădurile ale Munților Balcani au o frumusețe strict vegetală, așa cum trebuie s-o fi avut acum un milion de ani, înainte de sosirea hominizilor. E o singurătate pre-umană, mezozoică, în care nici măcar agresivul Radio Horizont nu se prinde ca lumea.

În regiunea Haskovo însă, începe Triasicul. Drumul pare lovit de acel asteroid care a dus la dispariția speciilor. Fără să fii prevenit de indicatoare sau măcar de vulturi rotindu-se deasupra unor stîrvuri de turiști, te prăvălești cu mașina în craterele lăsate așa de lucrătorii bulgari. Se prea poate ca oamenii să fi fost surprinși de prima năvală a vandalilor, fiindcă lucrările au rudimente de secol VI, dar tîrnăcoapele uitate în drum și bolovanii uriași presărați în curbe îți indică o premeditare de dată mai recentă. Peisajul e incredibil de frumos, iar ăsta e principalul pericol. Groapă după groapă, ajungi să înțelegi că Moesia Inferior n-a fost o vorbă-n vînt.



4 comentarii

  1. #1

    Cand m-a prins un politis bulgar cu radarul era mai bucuros ca mama ca ma vede. Ma lua dupa umeri cu un zambet pana la urechi: factura, banca, amenda. Costul distractiei: 10 euro; viteza 100km/h in zona cu limita de 50 km/h

  2. #2

    Dragut! Intr-adevar, 10 Euro ne-a luat bulgarul acum vreo 8 ani la granita… ca sa ne recuperam pasapoartele, dar nu ma plang, am ajuns in Vama mult mai repede de la Varna decat de la Bucuresti la un pret de zbor cu avionul foarte rezonabil, ce-i drept in conditii mai putin placute (ore mici, asteptari lungi, inghesuiala mare).

  3. #3

    Nu stiu pe unde ai gresit tu drumul, dar eu acum o saptamana am descoperit noul punct de trecere Makasa Nimfea spre Komotini si autostrada Egnatia Odos. Peste 100 de km de drum nou-noutz, pustiu si superb. A fost o placere, dupa traversarea nord-sud in ritm de camioane. Sunt inca in Grecia, dar tot pe acolo revin la Bucuresti. Si, daca mai treci pe la ei, fa plinul la Ruse ca acolo nu dai cei 4 eurocenti in plus la litru. Hai sa o lasam mai moale cu prejudecatile fata de bulgari! In 5 ani m-au oprit o singura data. Am scapat cu 50 de euro, dar eram si in offside mare.

  4. #4

    Mie mi se pare un articol rautacios, daca nu chiar tendentios. Se pare ca nu prea mai circulam prin Romania cu masina ca sa numaram 15 radare de la Bucuresti la Iasi, unde daca mergi corect ajungi in 10 ore. Poate ca nu ati observat, dar soferii romani isi. schimba complet comportamentul cand trec granitele tarii!!! Vreau sa va mai intreb daca cineva a fost oprit in Bulgaria fara motiv cum se intampla acum 10 ani?
    Chiar nu inteleg mentalitatea de a ne plange ca suntem opriti de politie cand am gresit:))) poate ca ar trebui sa intelegem ca daca am gresit trebuir sa si platim!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia