Cînd scepticii spuneau și scriau că Traian Băsescu a mitocosit PMP-ul pentru Elena Udrea, intelectualitatea băsistă țipa ca din gură de șarpe că reacțiunea ticăloasă (și vîndută, mai ales vîndută!) vrea să demoleze un partid de viitor, apărut din vrerea societății civile. Nu conta că vrerea societății civile se manifestase la Cotroceni sub înalt patronaj băsescian. Asta însemna că Băsescu se întorcea din nou la popor. Nu conta nici că poporenii care intrau în partidul de viitor fugeau din PDL.
Ăștia erau partea bună a partidului de care se despărțise apărătorul democrației de la perdeluțe. Iar cînd Elena Udrea a îngroșat rîndurile PMP-ului, sus-numita intelectualitate exclama triumfătoare că Udrea n-a mai răbdat jugul lui Blaga și a ales libertatea, ca membră de rînd în noul partid. Cîte laude apoi pe capul Elenei, că în modestia ei dezinteresată n-a vrut să candideze la Parlamentul European. Viermele îndoielii a început să roadă din mărul pemepist cînd Elena Udrea s-a văzut aleasă președinta partidului. Dar și atunci îndoiții s-au îndreptat, văzînd cum candidatul partidului la președinție era Cristian Diaconescu, nu cum prevestea reacțiunea vîndută, că va fi infatigabila Udrea. Doar cîțiva au chirăit că Băsescu a dat PMPul pe mîinile cui nu trebuia, iar Marian Preda, președintele Fundației pe care s-a ridicat partidul, și-a dat demisia, pupîndu-l însă dulce pe Băsescu, la despărțire.
De-abia cînd PMP-ul și-a schimbat candidatul la președinție, trimițîndu-l la plimbare pe Diaconescu și numind-o în locul lui pe notoria Elena, cu susținerea entuziasmată a lui Traian Băsescu, s-a revoltat intelectualitatea care trăsese pentru el la vîslele propagandei. Că și-a mîncat creditul, că pariază pe cine nu trebuie și că și-a înșelat pînă și ultimii fani. De fapt, revoltații își plîng singuri de milă cînd îl întreabă, fiecare în parte, pe Băsescu: „Dar pe mine cui mă lași?“. Nu pentru că i-ar deranja candidatura Elenei Udrea, ci fiindcă îi cutremură certitudinea că nu vor mai avea omul lor la Cotroceni.
