Marțea trecută, pe când ziariștii serioși se mai luptau cu tipografii și difuzorii, la Casa Poporului a avut loc o conferință despre presă, politică, presa din Europa de Sud-Est și așa mai departe. Organizator a fost South East Europe Media Organisation, prin, mai ales, inimoasa sa reprezentantă în România, Marina Constantinoiu, unul dintre redactorii-șefi de la Jurnalul național.
Am acceptat invitația cu multe luni în urmă, atunci când au început demersurile pentru organizarea acestei conferințe și nu m-am gândit că pică marți, că voi fi după o zi de ediție a revistei, că am mult de lucru dimineața, că una sau alta. Pur și simplu am acceptat, pentru că subiectele erau interesante și pentru că simțeam nevoia să mai văd și alți oameni decât ăia care-mi populează televizorul, zilele și nopțile. Și pentru că am promis, am fost acolo cu noaptea-n cap. Cică pleca Ponta la americani și s-a devansat deschiderea. Să chemi niște ziariști la ora 8,30 la o chestie serioasă e aproape sinucidere. Dar asta e.
Nu țineam neapărat să aud ce a spus premeirul. Iar feeling-ul meu era corect, căci n-a spus mai nimic. A repetat, doar, povestea cu șantajul lui Adrian Sârbu. Noi, cei din breaslă, o știam. Invitații străini și-au luat notițe, în schimb. Părea că un om serios face o mare dezvăluire. Probabil că s-au întrebat de ce șantajistul nu e în închisoare. Păi, când veți vedea voi un om serios făcând o astfel de dezvăluire…
Dar să trecem.
Aș fi vrut să nu vă povestesc ce am spus eu în cadrul primului pannel. În mod normal, ați fi citit asta în altă parte, ați fi văzut la televizor, ați fi discutat despre prostiile respective, înjurându-mă sau aprobându-mă. Din păcate, la fața locului nu au fost prea mulți ziariști. Da, erau mulți cu legitimație de presă, dar ziariști…
Tema era relația dintre presă și lumea politică, iar eu am vrut să ating două chestii. În primul rând, politizarea serviciilor publice de radio și televiziune și a Consiliului Național al Audiovizualului. Mie mi se pare grav că încă mai numim acolo oameni pe criterii politice. Aș fi vrut să aud de la premier, un apărător, cică, al libertății presei, că va face tot ce poate, ca șef de partid, să schimbe legea și să avem, în sfârșit, instituții media fără politruci. Fie că se numesc Narcisa Iorga, Laura Georgescu, Stelian Tănase și așa mai departe, oamenii ăia nu au ce căuta acolo. Nu carnetul de partid sau simpatia față de o nuanță politică ar trebui să-i propulseze în funcțiile alea. Acolo e nevoie de profesioniști, nu de carcalaci vopsiți în specialiști. Probabil, însă, că la plecarea Narcisei Iorga, ce se va petrece în curând, în locul său se va strecura alt politruc. De ce nu Palada? E numai bun să se ia la trântă cu hormonii celorlalți nesatisfăcuți din CNA…
Al doilea lucru pe care am vrut să-l spun și l-am și spus a fost că între presa românească și lumea politică românească există, de fapt, o mare complicitate, ce împinge spre o corupție generalizată. Banii de campanie, de exemplu. E clar pentru toţi că o campanie electorală nu costă doar atât cât permite legea. Sunt mult mai mulți bani la mijloc. Mulți și negri. Presa nu reclamă acest lucru, pentru că trăiește din banii aceștia. Politicienii sunt și ei mulțumiți. Doar n-ați vrea să se vadă, în acte, cât costă cu adevărat campania. Și uite-așa, într-o mare prietenie transpartinică, corupții merg mână-n mână în fața alegătorilor, încercând să-i prostească.
Nu mă așteptam la aplauze, sunt niște adevăruri greu de digerat. Dar poate nu de aia eram acolo. Poate ne adunaserăm pentru alte scopuri.
Oengeurile românești care, chipurile, se ocupă de presă lipseau cu desăvârșire. Active Watch, de exemplu, n-a vrut să vină pentru că n-a fost invitat și Băsescu. Cum, mă? Asta-i aranja pe ei? Să vină Băsescu, să mai înjure puțin presa, ca să se simtă activiștii ăia bine?
Una peste alta a fost mișto. Cum eu nu prea ies din casă și, mai ales, nu mă întâlnesc des cu ziariști, am avut ocazia să mai văd oameni, să-i întreb cum o mai duc, din astea…
Păcat, însă, că, uneori, cei de la Antena 3 au crezut că este o conferință despre ei. Nu era. Era despre întreaga presă. Nu doar despre confiscarea sediului lor, despre problemele pe care le au ei cu Justiția, despre idiosincrasiile lor. Am înțeles, la toți ni-i greu, dar nici chiar așa.
