Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Băsescu l-a criticat pe Arafat pentru modul defectuos în care a condus Autoritatea Palestiniană din Cisiordania

Zoom Băsescu l-a criticat pe Arafat pentru modul defectuos în care a condus Autoritatea Palestiniană din Cisiordania

Traian Băsescu a lansat critici dure la adresa lui Raed Arafat, căruia i-a amintit ce făcea în anii ’90, pe vremea când îndeplinea rolul de președinte al Autorității Naționale Palestiniene din Cisiordania. „Sunt lucruri pe care domnul Arafat crede că lumea le-a uitat complet. Ei bine, nu e chiar așa. Dacă ai comis acte de terorism în tinerețe, acestea te vor urmări toată viața”, a afirmat Băsescu la Realitatea tv, în cadrul unei intervenții telefonice.

Președintele a mai spus că, în locul fondatorului SMURD, nu ar avea tupeul să vorbească despre salvarea de vieți omenești, știut fiind că Arafat a orchestrat sute de atentate soldate cu morți.

“În mod total surprinzător și nemeritat, acest individ a luat premiul Nobel pentru pace. Probabil de acolo i se trage și popularitatea pe care o are acum în rândul românilor. Vreau să precizez însă că a fost vorba de o conjunctură istorică și că, în mod normal, comunitatea internațională n-ar trebui să-i fie recunoscătoare unui terorist ca Arafat. Ca să nu mai spun că poartă pe cap o cipilică absolut penibilă. Dar mai bine mă opresc aici, că iar spune lumea că mă iau aiurea de el.”

În încheierea intervenției sale telefonice, Băsescu i-a sfătuit pe români să se uite bine la ambulanțele SMURD în care se urcă, deoarece, dat fiind trecutul lui Arafat, este posibil ca multe dintre ele să fie mașini capcană.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia