Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ţara celor o mie de fleacuri: Occident Express

Zoom Ţara celor o mie de fleacuri: Occident Express

Duminică am luat un taxi de la mine, din Ghencea, ca să ajung undeva spre Victoriei.

M-a ocolit puţin taximetristul, ca să-mi arate, pe banii mei, podul Basarab. Eram cu atît mai entuziasmat, cu cît nici taximetristul nu-l văzuse. Nu era nici dracu-n tot oraşul, doar noi doi, gonind pe pod cu staţia dată la maximum şi cu pletele în vînt – eu, că el era chel. Cînd am ajuns în partea cealaltă a podului, se uită la mine şi, cu o voce dedată de mică tutunului şi alcoolului (sau pur şi simplu mîncase chiar în ziua aia două tone de îngheţată, deşi asta nu explica relieful accidentat al feţei), îmi zice: „…Occident!“.



1 comentariu

  1. #1

    Foarte tare frate!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia