Ca să scrie Delirul, Marin Preda a cerut încuviințarea să se documenteze la Arhivele Statului. Așa s-a aflat că Preda lucra la o carte despre mareșalul Antonescu. Subiectul era cît se poate de cotoios. Cînd a apărut romanul și s-a auzit că Antonescu ieșea bine din mîna lui Preda, s-a înghesuit lumea să-l cumpere. Au citit și rușii Delirul. S-au bășicat. L-au acuzat pe Preda, în Literaturnaia gazeta, că rescrie istoria. După ce i-au pus criticii literari sovietici dangaua de revizionist, cîțiva critici de la noi au fost însărcinați să le răspundă, dar tot în reviste de cultură. Preda a anunțat într-un interviu că va scrie o continuare, deși n-avea de gînd. Cînd s-a aflat asta, ambasadorul sovietic Drozdenko a încercat să afle ce-avea de gînd romancierul în Delirul 2. Nu știa nimeni nimic. Vasili Ivanovici îi face o vizită de prietenie lui Preda, la Cartea Românească. Ambasadorul vorbea românește. Ce mai făcea tovarășul Marin Preda, ce mai scria? Îi răspunde Preda politicos, una-alta. Dar cu Delirul cum stătea? La care Preda, sictirit: Noi venim să-i întrebăm pe scriitorii voștri ce-au de gînd să scrie? A urmat o despărțire cît se putea de rece. În anul următor primește Preda o invitație să-și facă vacanța în Crimeea, la Soci. A refuzat-o din motive de sănătate. Se simțea foarte bine, dar tocmai de-aia s-a gîndit că era mai bine să stea acasă.
De ce nu s-a dus Preda în Crimeea
Zoom De ce nu s-a dus Preda în Crimeea
