E nelipsită. Nu cred să existe imobil construit pe vremea lui Ceașcă în care să nu locuiască măcar una. Să-i zicem, generic, doamna Jana. Ei bine, în tinerețea ei – ce vremuri glorioase – Jana a fost probabil vînzătoare la alimentară sau casieră la vreun CAP. Era respectată de toți vecinii și, în ciuda celor șapte clase absolvite la școala ajutătoare de arte și meserii, inginerii, medicii și profesorii din bloc o tratau cu respectul cuvenit unei lady. Era oarecum normal, doar avea acces la două pachete de unt și la pungile de “Frații Petreuș” înaintea lor.
Anii au trecut iar Jeni a îmbătrînit cu grația unei sticle de rachiu de pufoaică și s-a transformat într-o acritură smintită. S-a pensionat de vîrstă, cu toate că, în cazul unui control psihologic, s-ar fi putut retrage mult mai devreme. Fosta vînzătoare cu veleități de principesă e azi un caz social trist, iar faptul că fiul ei, de peste 30 de ani și poponaut în aplecări, încă locuiește cu ea e o dovadă clară că nea’ Gigel, tractoristul de la CAP, nu auzise de prezervative pe vremea cînd o tăvălea în iarbă pe Jenica. Mersul țanțoș pe tocurile pantofilor luați pe sub mînă, de la o altă Jeni, vînzătoare la magazinul de confecții, e azi înlocuit de furișatul tiptil pe la ușile vecinilor.
În locul tractoristului Gigel, plecat la holongărit în Spania, astăzi o mai fute doar grija. Vecinii, în fața cărora pe vremuri defila precum o gazelă, acum o enervează la culme. Un televizor pornit mai tare la etajul de mai sus o scoate din sărite. Are un simț al proprietății atît de accentuat încît un simplu căcat e mult mai mult decît un căcat, pentru că e căcatul ei, în care ea a investit.
De exemplu, Jana de la mine din bloc are o țeavă. Un căcat de coloană de apă căreia ea, împreună cu gaysterul de fi’su, i-au pus un căcat de instalație ce face ca apa să nu mai înghețe. Normal, proprietarul apartamentului în care stau eu n-a contribuit cu bani la căcatul ei. Mai ales că el nu stă în apartamentul pe care l-a închiriat și, prin urmare, nu-l doare nici la banană de apa înghețată din țevi. Și nici n-ar prea avea chef să rezolve problema. Instalatorii pe care i-am chemat să rezolve căcatul înghețat la care eu, neabsolvent în jurnalism de instalații, sînt mega expert, au încercat o variantă de compromis – să ne racordeze și pe noi la țeava izolată de Jana și progenitura ei. Normal, n-a ținut vrăjeala. În nici cinci minute a început un circus în fața ușii, cu Jana plină de spume și fi’su în halat și budigăi de loază cu sexualitate răsucită. Au cirovăit amîndoi despre moralitate, depre cum au investit ei și despre ce e corect și nu. Ba chiar au ținut să explice și vechile discuții avute de ei cu proprietarul și toate căcaturile lor de bășinoși principiali.
Degeaba i-am explicat că o să plătim apa consumată, că va trece prin apometrele noastre. Degeaba i-am rugat să accepte varianta asta măcar pentru cîteva zile, pînă rezolvă problema proprietarul apartamentului nostru, că nu avem apă în casă de trei zile. Degeaba am încercat să-i explicăm că atitudinea asta de cocalar bășit cu simț al proprietății căcatului uber-dezvoltat nu-l va deranja pe proprietarul cu care ei au avut niște meciuri în tinerețile lor și că victimele nespălate ale întregii situații urmează să fim noi, eu, Cezar și gagică-sa, care am închiriat apartamentul. Nimic. Prin capetele lor seci circula doar “NU! NU! Dacă faceți ceva, chem poliția!”. Acum, asta e situația, o să mergem pe la prieteni să facem duș. Va veni însă și vremea cînd doamna Jana va afla că este cineva, acolo sus, care vede toate căcaturile astea. Și poate că e timpul să devină și mega credincioasă, mai ales că odată ce va curge apă la robinetele din apartamentul închiriat de noi, s-ar putea ca de bucurie să facem duș în mijlocul fiecărei camere, direct pe parchet. Hai primăvara!
Articol jenant care n-are ce cauta in Catavencii…