Pentru a veni în întâmpinarea consumatorilor de mici din întreaga lume, geneticienii de la Zoo Băneasa au creat un animal care are carnea deja tocată și condimentată cu un amestec unic de boia, piper și bicarbonat de sodiu. Animalul nu are încă un nume, însă a câștigat deja simpatia celor mici. Extrem de flexibil datorită cărnii sale tocate, simpaticul mamifer nu are deloc oase, ci numai zgârciuri, bucăți de plastic sau mucuri de țigară. Copiii adoră să se joace cu el, mai ales că animalul cu carnea deja tocată e prietenos și nu mușcă, fiind întru totul lipsit de dinți. În rarele cazuri când are dinți, aceștia provin de la un cercetător știrb care, din neatenție, și-a scăpat măselele stricate în carnea pe care o condimenta.
”E o cucerire a științei care ne dă speranțe”, ne-a declarat președintele colectivului de geneticieni. ”Demersul nostru nu se oprește aici. Vrem ca prin venele acestui animal să curgă muștar, nu sânge, iar corpul să-i fie acoperit de un strat gros de pâine. Mă refer, desigur, la felii de franzelă, tăiate în două. Îmi pare rău, nu vă pot spune mai multe. Vorbind cu dumneavoastră, mi s-a făcut foame.”
Ce-i interesant e că animalul cu carnea deja tocată nu îi oferă omului doar pastă de mici. Odată sacrificat și secționat pe abdoment, măcelarii îi scot intestinele, care sunt deja umplute cu carne tocată și pot fi aruncate direct pe grătar. Iar dacă nu știi să aprinzi grătarul, cercetătorii de la Zoo Băneasa s-au gândit și la asta. Ei au făcut animalul suficient de inteligent încât, până să-l sacrifici, să-ți facă un mic instructaj despre cât mangal se pune și cum i se dă foc.






