O identitate este un lucru ciudat. Şi pentru un om, darămite pentru un loc! Să luăm spre exemplificare Păltinişul: identitatea lui are o componentă istorică (primul club de schi, făcut de saşii sibieni în secolul XIX), una culturală, de care ştie tot poporul semidoct (Noica & his padawans) şi una comunistoid-turistică (acolo mergeau şmecherii grei în vremurile bune ale ceauşişmului cu faţă umană, adică până pe la sfârşitul anilor ’70).
Dar, spre deosebire de alte staţiuni, Păltinişul a fost apoi ocolit de noroc, chiar şi după renaşterea economică începută în ‘99: turiştii s-au dus în alte părţi, n-au venit aici. Iar acum Păltinişul şi-a pierdut şi ultimul lucru, adică identitatea. Cu un kilometru-doi înainte de intrarea în staţiune, cum vii dinspre Sibiu, dai de Păltiniş Arena Platoş, pe mâna stângă. Unde ai totul. În afară de cabana lui Noica. Dar, altfel, în Arena găseşti pârtii care coboară de pe Comânda: a) Poiana Poplăcii, cu teleschi şi nocturnă, lucru curat, isteţ, onorabil, bună pentru pasionaţi (e departe de cârciumă); b) Panorama Sibiului, sora ei geamănă; c) Platoş, aproape la fel de ok, doar că sosirea e în buza bodegii („Apres Ski Bar“), unde-i oarecare îmbulzeală de alcoolişti şi de-ncepători care s-au plictisit; d) Arena, micuţă, dar are teleschi şi nocturnă; e) pârtia pentru copii, unde n-au voie derbedeii cu sania, plasticul sau capacul de veceu (interdicţia asta e premieră în România, după câte ştiu).
Pensiunile sunt destul de bune, preţurile rezonabile, în mare parte (doar la Perl* Păltinişului vei fi ars la buzunar, dar acolo mâncarea-i deosebită. Numai asta îi scapă de faliment), în parcare chiar găseşti locuri de parcare, toaletele sunt curate, iar udătura e accesibilă: 5 lei vinul fiert sau berea mică, 7 lei shot-ul de Jagermeister, iar de papa ai hot-dog la doi lei cincizeci. Unde mai au de lucru băieţii: la coada de închiriere, care-i imensă şi foarte lentă, şi la şcoala de schi pentru copii; acolo am dat peste singura abordare ardelenească, adică „mormoloacă“, cum ar zice regăţenii: „Când începeţi lecţiile cu ăsta micu’?“, întrebi tu. Răspuns molcom: „Păi, veniţi dumneavoastră mâine… mai vorbim, mai povestim, ne mai împrietenim…“. No auz’ la ei vorbă!
