Vai, ce drăguți sînt turiștii străini care vizitează România! Majoritatea o constituie oameni în toată puterea cuvîntului, binișor trecuți peste șaptezeci de ani, perechi-perechi, cu o îndelungată experiență profesională și de viață, modele de comportament și acasă, și la locul de muncă și, iată, și-n mult visatele excursii de după pensionare! E emoționant pînă la lacrimi să vezi, de pildă, la Brașov, în Schei, un soț și-o soție octogenari, în general nemți, coborînd grijulii din autocar, ea – oxigenată, ținîndu-se încă bine în cîrje, el – într-un sacou impecabil, cu tot părul pe cap – adevărată coamă leonină! –, ascuzîndu-și cu demnitate și pas ușor cele două tije metalice din piciorul stîng. Benefiicind acum, la pensie, de o opulență medie, dar binemeritată, ei vin la noi să-și retrăiască anii imediat postbelici, înainte de Planul Marshall, cînd Germania era distrusă și nu-i unea pe atunci decît sărăcia, tinerețea și sexul. Savurează cu delicii fiecare imagine de clădire dezafectată, de fabrică prăbușită, fiecare fiecare zguduitură a autocarului prin gropile ca de la bombardament de pe de șoselele țării noastre, iar micul dejun cu omletă cu urme de șuncă pe care li-l aduce, la un hotel de două stele jumătate, o chelneriță tuciurie și somnoroasă li se pare un adevărat festin.
Așa că, întorși acasă, cei doi soți, complet refăcuți psihic, se grăbesc să-și îndemne rudele și cunoscuții de aceeași vîrstă: „Vizitați, vizitați România, grădina părăginită a Maicii Domnului!”.
(va urma)






