Gen Vampirii deștepți din energie
Cătălin Moroșanu (Moartea din Carpați): “Înainte de meci, nu accept femei în jurul meu! Femeile sînt vampiri energetici! Ele se hrănesc cu energia bărbatului.” (Libertatea, 12 iunie)
Teoria e una demonstrată științific. De aia unele femei sînt mai grase decît altele, pentru că bărbații lor au mai multă energie, și de aia usturoiul rămîne cel mai bun contraceptiv.
Gen Ce-și face omul cu Mîndruța lui
Lucian Mîndruță (om care există în realitate): “Mă duc la bancomat, scot niște bani, iau chitanță și plec. Banii, firește, uit să-i iau. Descopăr asta abia la casă, cînd să iau puiul, și mă întorc nervos la bancomat, să scot alții. Și-acolo, minune: un înger de femeie mă aștepta cu ei. Mi-a cerut frumos chitanță, să mă verifice, și mi i-a înmînat! Și-acum îi mulțumesc din nou, că nu cred că am făcut-o destul. Și nu neapărat pentru bani, cît pentru altceva cu mult mai prețios: pentru că mi-a dat înapoi un pic de încredere în oameni!” (Libertatea, 15 iunie)
Cel mai probabil, femeia l-a așteptat din curiozitate, să vadă cine poa’ să fie în halul ăsta de tăntălău. Și asta-mi redă mie un pic încrederea în oameni.
Gen Patru nunți și o înmormîntare cu lăutari
Nicolae Guță (parolist): ”Dacă îmi faci băiat, te iau de nevastă. Dacă îmi faci fată, ne cununăm doar la biserică, fără acte, fără nimic.” (Cancan, 14 iunie)
E remarcabil cum Guță a ridicat făcutul de copii cu femei necunoscute la rang de artă. Totul e sistematizat, programat, viitoarele pretendente nu trebuie decît să completeze un formular tipizat și sînt gata de treabă. În plus, nici nu trebuie să fie atente la clauze ascunse scrise cu literă mică, pentru că momentan Guță le-a învățat doar pe cele mari.
Gen La fundul bacului
Adelina Pestrițu (asistată TV): ”Am picat la limba română. Am luat 10 la oral, dar la scris am reușit să obțin numai 3,60. Eu am învățat, dar în loc să scriu despre Ion, am scris despre Moromeții. Am scris patru pagini despre un subiect greșit. În acel an au picat trei sferturi din elevii din țară la română.” (Cancan, 8 iunie)
În apărarea Adelinei, oralul e mereu mai ușor și, spre deosebire de ceilalți trei sferturi, măcar ea a scris despre Moromeții romanul, nu formația hip-hop din Berceni.
Gen Șoc și loază
Dan Diaconescu (formator de opinie): “Stăteam în parcul din Caracal pe bancă, alături de colegii mei. Urma să mergem la ora de matematică, dar nu prea aveam chef. Atunci mi-a venit ideea să lansez zvonul că profesoara a murit. I-am spus unui coleg care stătea pe banca de alături. Evident, i-am cerut să nu mai spună nimănui. Nu știu dacă a durat o oră și ne-am trezit că a venit un alt băiat la noi să ne spună că profesoara și toată familia ei au murit într-un accident de mașină care a avut loc la Craiova. Văzînd că eu nu-l cred, s-a apucat să ne dea detalii despre gravitatea accidentului, jurînd chiar că a văzut mașina.” (Wowbiz, 13 iunie)
Ceea ce Dan Diaconescu nu spune e că, odată ajuns în clasă, cel mai probabil i-a pus pe ceilalți colegi să trimită un SMS (1,78 euro + TVA) cu răspuns la întrebarea “Credeți că Cioacă a omorît-o pe profa de mate între Rucăr și Bran?”.







Diaconescu a avut aceeasi meserie de cand era mic: bullshit pe paine.