Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Înstăriți-vă statul!

Zoom Înstăriți-vă statul!

Iar îi controlează ANAF-ul pe maneliști și pe interlopi la averi. Ședința de la ANAF în care s-a vorbit despre asta nu s-a putut însă ține în condiții bune pentru că afară, pe sub geamul instituției, trecea cortegiul de Maserati, Lamborghini și Ferrari care se deplasa spre marea nuntă din Clanul Cârpaci. Vruuuum-vruuuum! Aia mică, fata lui Șerif Cârpaci, și nepotul lui Grado Cârpaci, zis Generalul, și-au unit destinele și implicit niște averi ce n-au văzut vreodată conturile unor bănci.

Când vine vorba de clanuri interlope, de sate întregi construite din nimic de familii de țigani, de fiscalizarea veniturilor maneliștilor, cei de la ANAF își tot fac curaj, se tot organizează, își iau avânt, după care – naiba știe cum – uită, se iau cu altceva și gata.

ANAF vorbește despre cei amintiți mai sus în termeni de “persoane cu risc fiscal ridicat”. E ca și cum despre parlamentari ai zice că sunt indivizi blocați în traficul de influență, dar asta din cauza traficului, pentru că ei erau pe-acolo în trecere, se grăbeau spre casă.

Trăim mereu prosteala asta cu instituțiile statului care-și iau avânt, iar când să sprinteze – auuu, îi chinuie o întindere, alunecă sau, pur și simplu, adorm în blocstarturi.

Ne putem aminti modul penibil în care a aflat și statul că se dau șpăgi în vămi. După șase luni de ascultări, au fost arestați câțiva băieți și, după un an, gata, majoritatea sunt din nou la muncă, ba și cu salariile plătite la zi. Între timp, nimic schimbat: vameșii au case imense și mașini de lux.

Ne putem aminti de surpriza prefăcută cu care statul a aflat de șpăgile care se dau pentru carnetul de șofer. Vaaaai, serios, sunt oameni în România care dau bani ca să ia permisul? Între timp nu s-a întâmplat nimic sau poate, din cauza scandalului, s-au mărit puțin prețurile la furăciune.

Hei, dar să vă zic cum a fost la nuntă. S-a mâncat aur și s-au băut pietre prețioase. Pe la garduri, autoritățile statului dădeau amenzi pentru parcare ilegală și tulburarea liniștii publice. Amenda a fost plătită de unul dintre bătrânii clanului Cârpaci: le-a aruncat peste gard autorităților un dinte de smarald pe care tocmai și-l rupsese într-o friptură de rubine.



Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    TIGANIADA DE RROMANICA !!!! Excelent articol !!!!

  2. #2

    As fi curios sa vad cum îi va executa ANAF-UL pe t…i…ga…nii din Toflea, Grajduri, Strehaia „und andere”! Din acest punct de vedere democrația este falimentară. La muncă nu-i poți pune, nimeni nu le cumpără palatele de prost gust la licitație, la pușcărie cheltui mai mult cu ei decât ce câștigi luându-le – eventual – banii, dar nici măcar acolo nu-i poți băga (cel puțin nu i-am mai vedea asa des pe la TV)! Deci, despre ce vorbim?

  3. #3

    arășel, Anaf!

  4. #4

    Plumb! Mult plumb, in spatele căşilor cu turnulețe sau la răspântii! 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia