Rătăcit la un moment dat printre politicienii care puneau piatra pe mormîntul Iugoslaviei, Emir Kusturica a ajuns ultima voce care se aude, continuînd să spună că dezmembrarea statului în care s-a născut a fost o uriașă trădare. Atunci cînd credea că mai era ceva de făcut pentru ca Iugoslavia să supraviețuiască, regizorul n-a nimerit de fiecare dată cei mai onești interlocutori. S-a lăsat păcălit de Miloșevici, el, unul dintre marii critici ai lui Iosip Broz Tito, căruia nu-i recunoștea alt merit decît pe acela că, după ce și-a omorît adversarii politici, aidoma celorlalți dictatori comuniști, a izbutit să păstreze Iugoslavia intactă.
Bosniacul Kusturica a avut iluzia că identitatea iugoslavă se va dovedi mai puternică decît ambițiile, împinse pînă la crime în masă, ale politicienilor care încercau să-l atragă de partea lor, ceea ce Miloșevici și Karadjici au și reușit o vreme, în timp ce Iugoslavia lui devenea scena unui necruțător război civil, de o infamie fără margini. Lumea în care a crescut Kusturica și în care oamenii de rînd se înțelegeau fără probleme s-a văzut sfîșiată tragic, chiar dacă regizorul, trecut de partea Serbiei, a continuat să creadă în ea, cea de dinainte.
Repudiat de bosniaci, care l-au acuzat de trădare, Kusturica devine controversat în Europa pentru simpatiile sale politice mărturisite. Dar asta nu-l împiedică să aibă succes în continuare (un succes însoțit de scandaluri, iar uneori de proteste), ca regizor și actor, dar și cu trupa sa de rock No Smoking Orchestra și, de cîțiva ani ca scriitor.
După volumul lui de amintiri, Unde sînt eu în toată povestea asta?, Kusturica a revenit în acest an cu o carte de povestiri. Și aici e vorba despre Sarajevo și despre Bosnia, pornind de prin anii ’70, atît că protagoniștii sînt copii sau adolescenți, cu poveștile lor de iubire și cu relațiile lor de familie, cel mai adesea amuzante, deși mai ascund și chestii tragice sau complicități rușinoase, ca în povestirea care dă titlul volumului. Oricare dintre cele cinci povestiri ar putea deveni scenariu de film și toate – piesele unui ciclu dintr-o cronică cinematografică a Bosniei în timp de pace, avînd iubirea drept element comun.
Trebuie să-i previn pe amatorii de povești de amor siropoase că vor fi dezamăgiți de povestirile lui Kusturica, chiar dacă în ele se simte o nostalgie fără leac. Iar hippioții bătrîni și urmașii lor, cîți or mai fi, care cred că dragostea va salva lumea, vor fi și ei cel puțin contrariați de scepticismul chichiricios al acestui Fellini bosniac. Pentru Kusturica, iubirea și adevărul, chiar și în rarele ocazii în care înving, nu scapă fără să aibă capul bandajat, după cel puțin o rană care le-ar fi putut fi fatală.
Dacă în, să zicem, Pisica albă, pisica neagră, Kusturica mai avea încredere în terapia socială prin dragostea cu happy end, în aceste povestiri se vede că ultimul cetățean al unei Iugoslavii care nu mai există decît în mintea lui a depus armele. Pentru el, dragostea nu mai învinge decît ca o afacere personală, mai degrabă clandestină, dar și atunci îndoielnică, odată ce în Iugoslavia visată de Kusturica ea a dat un faliment cumplit. Și totuși, după ce a s-a lăsat înșelat de Miloșevici și l-a eroizat chiar și pe Karadjici, cel vinovat de crime de război, iar el însuși s-a mutat în Serbia, Kusturica se întoarce să caute dragostea la Sarajevo.
Emir Kusturica, Străin în căsnicie, traducere de Mădălin Roșioru, Ed. Polirom, 2015.
15 vizualizări
