Astăzi, deși pare principalul subiect, vom vorbi mai puțin despre Rădoi. Ni se pare el, Mirel, un tip OK, demn, cu caracter, cum demonstra și atunci cînd juca. Doar că a nimerit, ca proaspăt antrenor, în momentul nepotrivit și în nici un loc, întrucît FCSB este actualmente homeless. Asta e, ghinion! – ca să cităm din clasici. Rădoi au fost, Rădoi e încă, și-or fi în neamul românesc, căci rupți ca și din tare Steaua, oltenii orișiunde cresc! Am apelat la această parafrază eroic-patriotică cu gînduri sincere și curate, uniți în cuget și simțiri, de Ziua Națională – adevăratul, problematicul subiect. Este un prilej cînd pînă și noi, iubitorii de fotbal național, suveran și independent, unitar și indivizibil, da, moșilor și strămoșilor, avem șansa unei reflecții, introspecții, autoevaluări, mă rog, ceva finuț cît de cît…
“Cine sîntem și ce vrem?” rămîne o întrebare nelămurită de veacuri în fotbalul băștinaș. Cîndva, cum-necum, cu toate traumele istorice, aveam un profil, un stil particular. Combinagii, mingicari, chitiți pe posesia balonului, dar țepoși și agresivi cînd ne împingeau să stăm cu curu-n poartă niște adversari mai puternici. Un fel de portughezi de la antipodul Europei, așa eram și am avut parte de un relativ succes. Acum nu mai știm. Ce mai jucăm? Ne tot holbăm la alții și tot nu ne (re)găsim drumul spre careu. Vor mai trece ani, decenii, poate chiar milenii pînă să ne apropiem de campionatele din Germania, Spania, Anglia, Italia sau Franța (le-am trecut în ordine complet subiectivă). Ei, și? Atunci, ce-i de făcut? Iar ne jelim, iar ne văicărim, iar ne plîngem, așa cum s-a răspîndit moda? Ba nu, fratele meu! Haida, la treabă, la acțiune. Și mai ales la școală.
Mirel Rădoi, vă ziserăm, ne pare băiat bun. L-au chinuit ăștia că n-are diplomă de antrenor. Au mai pățit-o și alți performeri: în sport, nenică, arte plastice, teatru/film. Că, cică, fără patalama doctorală, nu avansezi ca prof în universitățile de profil. O tîmpenie, altă formă fără fond. Cînd ziceam de școală, ne refeream la altceva, pe bune. Pur și simplu, banal, la niște multe școli (nici măcar academii), unde copiii vor învăța lovirea corectă a balonului – asta, pînă la lecțiile mai complexe, cu pasa, deposedarea sau centrarea.
Așa ne dorim, de Ziua Naționalei. Hai să ne (re)definim niște priorități și un stil propriu, prin noi înșine, vorba aia, fără ambiții tembele, dar și fără văicăreli neroade, cum se tot poartă de ani buni. Hai, băieți din fenomen, hai că se poate! Trăiască România, mare putere fotbalistică!
