Câteva lucruri pe care o să le aflaţi astăzi despre Mihai Răzvan Ungureanu şi pe care nu le-aţi mai citit nicăieri

A spus Albert Einstein că Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul. Da, dar înainte de Einstein, a zis rabinul Nahman din Breslau că Universul este un zar care se învârteşte. Deci cineva joacă zaruri cu Universul. Undeva în universul Cotrocenilor, Zeus s-a jucat cu hazardul. „Hazard“ vine de la cuvântul arab „az-zahr“, care înseamnă joc de zaruri. Etimologia cuvântului hazard este falsă, deoarece hazardul este soluţia devenirii, a evoluţiei, a viitorului. Românii, a zis Zeus, îi vor sprijini pe acei lideri care au forţa să schimbe lucrurile şi să pună în mişcare energiile societăţii, şi l-a numit pe Ungureanu prim-ministru.

Numai că, sub directoratul lui M.R. Ungureanu, SIE a ratat unul dintre cele mai importante obiective ale agendei externe a României: integrarea în Spaţiul Schengen. SIE desfăşoară operaţiuni pentru promovarea intereselor României şi s-a angajat să presteze activităţi acolo „unde ceilalţi nu mai pot înainta“. Acţiunea de intelligence presupunea ca SIE să facă lobby pe lângă cabinetul premierului olandez Mark Rutte, liderul Partidului Popular pentru Libertate şi Democraţie (VVD) de extremă-dreaptă; să infiltreze agenţi de influenţă în cabinetul lui Geert Wilders, liderul parlamentar al VVD – cel mai înverşunat inamic al României în Camera Reprezentanţilor, care militează pentru expulzarea est-europenilor din Ţările de Jos – şi să cumpere ziarişti olandezi care să scrie în favoarea României.

Ungureanu îşi transferă eşecul de la SIE  în cabinetul din Piaţa Victoriei, fără să facă nici o promisiune punctuală legată de agenda integrării în Schengen; dublul eşec al SIE se poate măsura prin lipsa articolelor sau analizelor din media româneşti despre paranoia lui Geert Wilders, ceea ce pune sub semnul îndoielii eficienţa aşa-zişilor agenţi SIE care lucrează sub acoperire în presa românească. Supranumit Căpitanul Oxigenat, pentru că îşi oxigenează părul, ultranaţionalistul Wilders face exact ce fac toţi minoritarii, care îşi iubesc patria adoptivă cu fanatism, împotriva străinilor. Având un bunic indonezian din partea mamei, Wilders ajunge un olandez la fel de verde pe cât a ajuns de român absolut Zelea Codreanu, născut din polonezul Zielinski şi din bavareza Brauner.

Lipsa de idei a SIE se vede în maniera în care l-a lăsat pe Băsescu, de capul lui, să ceară anul trecut românilor să boicoteze importul de flori din Olanda, pe motiv că are alergie la florărese, iar anul ăsta, din apelul europarlamentarului Sebastian Bodu de a boicota cumpărarea oricărui produs olandez, mai puţin florile, din pricina faptului că pesemne mă-sa lu’ Bodu este florăreasă. Ungureanu nu este evreu, ci ortodox. Era suficient ca adepţii conspiraţiei iudeo-masonice să scormonească puţin mai adânc prin îndelungata şi fructuoasa colaborare cu Înalt Preafericitul Manager Daniel pentru a pune ca­păt delirului că, dacă îţi iei masteratul în studii ebraice la Oxford, trebuie musai să fii tăiat împrejur.

Dacă poate fi ceva anume, atunci Ungureanu este precis un prieten devotat al Germaniei, arhitectul noii Europe, şi un amic fidel al Austriei, pudelul istoric al Germaniei. În cuvintele de încurajare ale lui Ungureanu, din 4 martie 2006, consemnate în Die Presse, „Austria este azi cel mai important investitor străin din România. Trebuie să priviţi România aproape ca pe un nou land federal“, o minte aerisită şi mai puţin predispusă la conspiraţiile iudeo-masonice va descoperi deliciile marii conspiraţii germane împotriva Europei. În rest, Ungureanu este prieten cu duşmanii lui Băsescu, ceea ce dă de înţeles că are lesa lungă şi un grad de independenţă direct proporţional cu gradul de încredere cu care l-au investit creditorii germani.

Aşa se face că Rompetrol l-a văzut pe Ungureanu prin ’97, când l-a angajat la biroul media al companiei, în urma unui telefon. Apoi, prin ’98, Pleşu i-a dat telefon pentru a doua oară lui Rompetrol şi i-a zis că-l numeşte pe Ungureanu, dacă n-are nimic împotrivă, secretar de stat la MAE. Miel blând, Ungureanu a ştiut să sugă tot timpul la acele oi al căror uger duhneşte a ţiţei. Astfel, Bodo Hombach, creditorul său – vir publicus Germaniae & sodalis Socialis Democraticae Factionis Germaniae – l-a introdus, pe perioada misiunilor la Viena, în cercurile OMV, înainte ca gigantul austriac să cumpere societatea Petrom.