Jurnalul lui Radu Banciu (francofon de mic)
13 decembrie 2015
Dragă jurnalule, îmi faci scîrbă, ești un imbecil. Știi ce nu-mi face greață totuși? Faptul că noi, francezii, am învins: n-am lăsat-o pe imbecila de Marine Le Pen să conducă Hexagonul, patria lui Voltaire, Baudelaire și Youri Djorkaeff, țara în care vrem să ne creștem copiii liniștiți, povestindu-le despre Bastilia și despre Fort Boyard. Trăiască libertatea și egalitatea! Dar nu și fraternitatea, pentru că eu refuz să fiu frate cu toți imbecilii care îmi fac greață. Je suis Charlie!
14 decembrie 2015
Ce nume e ăsta, Le Pen? Sînt un fin cunoscător al vieții și culturii franceze și nu am mai auzit niciodată acest nume. E o impostoare. Cîți suporterii ai marii noastre echipe Olympique de Marseille i-au scandat vreodată numele la scenă deschisă? La cîte tururi ale Franței – sau Marea Buclă, cum îi mai spunem noi – a asistat? Mi se face greață cînd văd atîta impostură!
15 decembrie 2015
Am aflat că un jurnalist francez s-a bucurat cînd a aflat că primul meci de la Euro 2016 o să fie Franța-România, că francezii îi bat ușor pe țigani. Păi, băi, săracule, căca-m-aș în scoicile tale Saint-Jacques și-n bagheta mă-tii, noi sîntem țigani? Avem Arcul de Triumf, Micul Paris, Turnul Eiffel de la Slobozia, sîntem mai francezi ca voi de o mie de ori. Noi nu ne-am predat la nemți, noi ne-am întovărășit cu ei și dup-aia le-am tras-o pe la spate. Asta înseamnă francofonie, nu ce faceți voi acolo!
Jurnalul lui Marine Le Pen (apărătoare a francofoniei)
8 decembrie
Anul viitor va fi unul foarte dificil pentru Franța. Ne vor cotropi zeci de echipe străine, ale unor populații barbare, care nu cunosc limba franceză și nici n-au citit nimic din măreața noastră literatură. Trebuie să luăm măsuri, să găsim o cale de a împiedica jucătorii ăia să vină la Campionatul European, altfel vom fi bătuți la fotbal în propria noastră țară. Ne va fi frică să mai ieșim din case după ora 20,45, de teamă să nu ne bată la fotbal vreun jucător bosniac, român sau polonez.
11 decembrie
Cică în grupe jucăm cu România. Mie îmi convine. Chiar vreau să le spun băieților noștri să nu-i lase deloc pe români în jumătatea noastră de teren și, dacă e nevoie, să-i izoleze în spatele unui gard de sârmă ghimpată.
14 decembrie
Nu-mi vine să cred unde a ajuns relația cu iubitul meu: după atâția ani împreună, am ajuns să ne purtăm unul cu celălalt ca doi străini. Ar trebui să fim expulzați, pentru că eu nu-s de acord ca pe teritoriul Franței să locuiască străini.







Nu prea le aveti cu Banciu. El vorbeste despre sine doar la persoana 3-a. Crede ca e de vita regala nu de taran dupa cum se exprima.