Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pe cine a tradus la Securitate traducătorul Șeherazadei

Zoom Pe cine a tradus la Securitate traducătorul Șeherazadei

Se aude prin tîrgul literar, acum vreo 15 ani, poate chiar mai mulți, că Haralambie Grămescu ar fi fost turnător la Securitate. Celebritate specială, omul murise, așa că nu mai putea susține nici că da, nici că nu. „Da’ cine e Grămescu ăsta?”, întreba cîte unul, pe care îl compătimea imediat pentru ignoranța lui altcineva, că nu știa cine fusese persoana în chestie. Răposatul nu era cunoscut ca poet, prozator sau dramaturg. Dar asta nu era o scuză pentru cei care n-auziseră de el, susțineau inițiații. El tradusese O mie și una de nopți, cap-coadă. Adică toate acele cărți în serial, apărute la BPT, pentru care stătea lumea la coadă imediat după apariția lor. Îndată se lăsa o liniște admirativă printre cei prezenți. Scriitorii mai în vîrstă, care-l cunoșteau pe Grămescu, spuneau că mai publicase și volume de versuri, și un roman, dar nu se alesese nici măcar cu o faimă mică de pe urma lor. Nu contează, erau toți ceilalți de acord, a tradus O mie și una de nopți. Totuși, se întrebau cei care-l știau, pe cine să fi turnat Grămescu, om retras, la Securitate? Fănuș Neagu, leat cu el la Școala de Literatură, în anii ’50, se așază la o masă unde se dezbătea subiectul. Nu-i era gîndul la asta, dar cînd îl întreabă unul dintre comesenii cu care se trăgea de șireturi pe cine credea el că turnase Grămescu, se ridică de pe scaun, varsă o picătură din pahar pentru setea răposatului și zice: „Ce, bă, nu mai aveți despre cine vorbi? Pe Șeherezada a turnat-o, bă, proștilor!”. Și ca să fie sigur că Haralambie Grămescu avea ceva de băut pe-acolo pe unde ajunsese, a vărsat tot paharul și a plecat.



Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    De fapt, Haralambie Grămescu, comunist vechi, fusese turnat de Ştefan Augustin Doinaş, cînd acesta, arestat şi anchetat în 1958, cedase bătăilor şi dăduse nume, iar HG fusese arestat la rândul lui şi deţinut până în 1964, nu eliberat după un an. Fiul lui HG, un prozator remarcabil pe nume Mihail Grămescu, ale cărui texte SF din volumul Aporisticon, 1981, par decupate din realitatea deloc SF a comunismului, nu l-a iertat niciodată pe ŞAD, măcar că acesta îi girase debutul, pe la începutul anilor 1970… C-aşa se face istoria literară!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia