Atac de Ford

Am fost cu un taximetrist bătrîn. Foarte bătrîn. În termeni de bătrînețe, ar fi putut să-i învețe cîteva trucuri vechi pe Viorel Lis și pe Mihaela Rădulescu. Dar îmi plac taximetriștii ăștia, nu se grăbesc niciodată, semnalizează, opresc la semafor și dacă, din întîmplare, știi și vechiul nume al locului în care vrei s-ajungi, gen Piața Cosmonauților, Șoseaua Cățelu sau Bulevardul Ana Ipătescu, te duc la țanc, pentru că erau acolo cînd s-a construit orașul. Se vedea că domnul Romeo moare de nerăbdare să începem o discuție, așa că la primul semafor am început-o. “Ce mașină o fi aia?”, mă întreabă el, arătînd spre un Ford alb parcat pe trotuar. “Ford Focus”, îi zic io. “Așa lungă? Io zic că-i ceva Mitsubishi sau o drăcărie din asta chinezească.” “Nu, e un Ford Focus, nou”, îi zic iar. “Nu se poate.” Între timp se făcuse verde și tot cîrdul de mașini din spatele nostru ne claxona în draci. “O fi ceva americănesc… ăia au mașini lungi”, continuă el să cugete fără nici o intenție să plece de pe loc. “Da, americănesc, e un Ford Focus, alb. S-a făcut verde, puteți să plecați…” “Ford Focus alb…”, bolborosește el nu foarte convins, dar în sfîrșit ne punem în mișcare foarte încet și luăm curba, în continuare cu ochii pe Fordul alb. Nervos, domnul Romeo trage brusc pe dreapta, pune pe avarii, coboară din mașină, traversează toată intersecția cu o vioiciune greu de intuit, se holbează la Ford de la un metru distanță, după care se întoarce în mașină. “Trebuia să verific, că mă omoară chestiile astea. Chiar era Ford Focus, da’ m-a păcălit că e alb.”