Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Femeile de serviciu conduc lumea

Zoom Femeile de serviciu conduc lumea

Blocul meu, o capodoperă ceaușistă din perioada timpurie, e atît de bine construit încît nu există două trepte identice și dacă cineva de la etajul 9 scapă un bold pe jos, vecinilor de la parter le sare ciorba din farfurie. Atracția cea mai mare însă e podeaua de pe casa scării, cel mai probabil mărturia faptului că cineva a fost omorît acolo și incorporat în proiect. Tocmai de-aia, împreună cu restul vecinilor cu stomac sensibil, la un moment dat am pus mochetă. A fost bine. Mocheta chiar reușește să ridice aspectul unui bloc. Veneau oameni pe la noi și ziceau: “Vai, dar ce bloc distins aveți, nu-i dau un an peste 1965”. Nici nu mai aveam nevoie de anvelopare, ne simțeam niște oameni suficient de gospodari. Asta pînă cînd, într-o zi, mocheta a dispărut misterios. “Doamnă administrator, aveam și noi o mochetă, ce s-a întîmplat cu ea?” “Aaaa, a trebuit s-o aruncăm.” “De ce?” “Păi, se strîngea foarte mult praf sub ea.” “Așa, și?” “Păi, femeia de serviciu trebuia s-o ridice tot timpul.” “Așa, și?” “Și ea e sensibilă, are alergie la praf. Da’ nu-i nimic, c-arată mult mai bine fără.” Așadar s-a ajuns și la asta, femei de serviciu cu alergii la praf. Oare ce urmează? Chirurgi care se tem de sînge? Salvamari cu frică de apă? Nu de alta, dar dacă-i așa, poate e timpul să ne găsim fiecare cîte o problemă medicală – de exemplu, alergie la muncă.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia