Cît timp Vlad Alexandrescu a fost ministru al Culturii, așa-numitul președinte al USR, N. Manolescu, a avut grijă să nu se pună rău cu el. Nu s-a legat nici de consilierii lui. De-abia după ce s-a convins că Vlad Alexandrescu nu mai e ministru, neostenitul critic i-a tras un perdaf curajos, în România literară, ca să știe ex-ministrul cu cine s-a pus, cît era în funcție. Pe atunci însă N. Manolescu tăcea cu aprindere.
Mai spera, cît timp a tăcut, fostul nostru ambasador la UNESCO, într-o nouă numire în vreo funcție mănoasă, dacă se putea, tot la Paris? Să nu speculăm și nici să nu-i facem lui N.M. procese de intenție, așa cum le face d-sa celor pe care nu-i (mai) înghite. Unora, că ar fi antisemiți, altora, că ar fi tîmpiți sau porci sau că au ceva împotriva sa, fiindcă n-a scris despre ei în Istoria lui. Cum lui Vlad Alexandrescu și consilierilor săi nu le poate adresa asemenea acuzații sau, cum să le zic?, epitete critice, N. Manolescu îi execută după verificate rețete ceaușiste, combinate, într-un carcalete siropos, cu cele din zorii epocii Iliescu. Au întinat idealurile! Nu s-au dovedit la înălțimea misiunii lor, fiindcă erau prea tineri! Dar așa, ca exercițiu de memorie, cine s-a dus să-l spele pe Ion Iliescu, în România literară, după mineriada din 13-15? Vreun gazetar tinerel sau „anticomunistul” N. Manolescu? Cine a spart Alianța Civică, făcînd Pac-ul? Vreo deșcă a politicii feseniste sau același N.Manolescu? Cine l-a contracandidat apoi pe dreapta, pe Emil Constantinescu, în competiția lui cu Ion Iliescu? Ce chestie, tot N.Manolescu!
Iar mai încoace, cine a schimbat statutul USR ca să se vadă ales a treia oară în funcția de președinte al scriitorilor? Nici atunci n-a fost în cauză vreun tînăr necopt la minte, ci un critic literar trecut zdravăn de 70 de ani, în adîncul căruia se mai zbenguie tînărul Niky, cel care lua interviuri puternicilor zilei din anii șaizeci și lăuda cu entuziasm în Contemporanul politica partidului care îi băgase tatăl în închisoare. Nu că ar fi fost singurul, dar orișicît. Iar, de curînd, directorul de azi al României literare și fostul lăudător fără rezerve al cărților lui Dumitru Popescu, supranumit Dumnezeu, i-a publicat un ditamai textul aceluiași Popescu-Dumnezeu, în revista pe care o conduce. Drept mulțumire tîrzie că pe vremea cînd Dumitru Popescu tăia și spînzura în cultură, lui Nicky M. i se permitea să taie și să spînzure în critica literară?
În bătrînele ambiții ale lui Niky nu e loc pentru tineri, fiindcă ăștia, cu memoria lor funcțională, îi pot explica de ce văd în el un dinozaur pitic al comunismului și al murdăriilor culturale post comuniste.
