Era 3 noaptea cînd am plecat din Centrul Vechi, adică fix ora la care începe să se audă karaoke și prințesele de Bragadiru încep să-și înnoade gleznele pe piatra cubica de pe Șelari. Am luat un taximetrist suspect de tăcut și-am trecut la adevăratele probleme ale vieții. “Băi, mie mi-e foame.” “Și mie mi-e foame.” “Unde mergem?” “Hai la Dristor!” “A fost de căcat la Dristor ultima oară, nu mai merg. Hai la Mac.” “Da, bravo, mă! Parcă nu pot să mănînc plastic și-acasă…” “Putem să mergem la Socului.” “Ce-i Socului?” “Dristor pentru muncitori.” Cînd a auzit de Socului, taximetristului au început să-i facă ochii ca girofarurile și, cu toată delicatețea lui de taximetrist, a început să-mi șoptească mie, cel care stăteam în față. “Pss… Băiatu’, mergeți la Socului! Ziceți că mergeți la Socului. E bună, să moară familia mea! Bag și io una mică cu voi… Hai, zi-le să mergeți la Socului.” Și uite-așa am ajuns la Socului. Dar taximetristul ne-a mințit, nu și-a luat una mică cu noi, și-a luat hamsii.
Șaorma de soc, să cînte cu foc
Zoom Șaorma de soc, să cînte cu foc
