– Sîmbătă n-am ce face, umblu prin cutia poștală și ghici ce găsesc printre pliantele publicitare adunate vreme de două luni?
– Nu știu. Te rog, spune-mi cît mai repede, suspansul mă omoară, îmi încurajez interlocurotrul între două căscaturi.
– Înștiințare de la Poștă că am primit un plic recomandat de la ANAF. Bietul poștaș a venit vineri și ar fi vrut să mi-o livreze personal, pentru că așa funcționează teoretic recomandatele. Dar a văzut el că stau la etajul 4 și atunci a decis că sigur nu sînt acasă, că e zi de muncă, şi că nu are chef să urce pe scări, mai ales cînd blocul are două lifturi, și că, în general, ura împotriva factorilor poștali trebuie întreținută cumva.
– Prin urmare…
– Mi-am luat liber luni cîteva ore și m-am dus la oficiul poștal de care aparțin – în treacăt fie spus, fix acela care nu e la doi pași de mine. Știu, știu, așa funcționează Poșta Română, să zic mersi că nu mi-au trimis pe adresa veche din Brăila. În fine. Mă duc, stau la coadă, pierd vremea, iau plicul, citesc, înjur elegant.
– Era un mesaj de răscumpărare?
– Nu. În mare, era cam așa: „Mai țineți minte că anul trecut ați avut un contract de drepturi de autor despre care ne-ați informat în luna mai, cînd ați depus declarația 200 și adeverința că impozitul în valoare de X lei s-a perceput la sursă? Noi v-am trimis asta ca să vă informăm că ați avut anul trecut un contract de drepturi de autor și că impozitul aferent e de X lei.”
