Luni dimineață, la ora 8, m-am dus s-arunc gunoiul cu cheile de la mașină într-o mînă și sacul de gunoi în cealaltă mînă. Cochetam de mult cu ideea asta: “Ce-ar fi ca într-o zi să fiu atît de imbecil încît, în loc de gunoi, din reflex, s-arunc cheile pe toboganul de gunoi?”. Totuși, de fiecare dată ceva mă oprea. Luni dimineață, la ora 8, acel ceva a dispărut și chiar am făcut-o. A fost exact cum mă așteptam: în timp ce cuvintele “Sînt un bou sinistru” începeau să-mi apară pe frunte, săream peste scări și mă rugam ca ghena să nu fie închisă cu lacăt, la fel ca majoritatea lucrurilor de valoare din bloc. Nu era. Mai mult, nu eram singurul mușteriu. Un nene cu căruț părea deranjat că l-am întrerupt din cotrobăit. “Ce faci, bă?” “Îmi caut cheile.” “Pleacă, bă, de-aici, ai venit să-mi iei sticlele! Cară-te, io le-am văzut primu’.” În final am reușit, cu greu, să-l conving că n-am venit să-i fur sticlele, chiar dacă așa părea la prima vedere, și mi-a făcut onoarea să mă lase să scormonesc cot la cot cu el printre coji de pepene și pempărși murdari. Am găsit cheile și-am plecat în treburile mele, nu înainte să fiu scanat din cap pînă-n picioare, ca nu cumva să fi ascuns vreun bidon de “Bucovina” sub tricou.
Cine nu e gunoi e împotriva noastră
Zoom Cine nu e gunoi e împotriva noastră
