Gabriel Liiceanu se desparte de Băsescu!!!

Absolut entuziasmante sloganurile corporatiste motivaționale care au înlocuit, la Casa Fotbalului de la Mogoșoaia, fotografiile probabil cam îngălbenite ale unor fotbaliști precum Dobrin, Dumitrache, Dudu Georgescu, Costică Ștefănescu, Hagi etc. Parcă și văd creierele încinse ale celor care-au creat, probabil pe bani frumoși, asemenea cap’d’opere chinuindu-se să-i motiveze pe Alibec, Tamaș și alții eiusdem farinae să lase dracului fumatul și șprițul și, sub influența lozincilor de pe pereți, să devină niște călugări abstinenți cu crampoane. Dar să amintim doar trei din aceste perle ale gîndirii corporatiste, așa cum apar ele citate în Gazeta sporturilor de săptămîna trecută: „Durerea apare și dispare, dar victoria este eternă” (aferim!); „Rezervă-ți un loc în istorie!” (și Dobrin a crezut că și-a rezervat un loc, măcar la Casa Fotbalului, și uite ce-a pățit…);„Cîștigătorii rămân uniți pînă la fluierul final… pînă la sfîrșit! (că după aia, Dumnezeu cu mila).

Inspirați de-aceste nebănuite adîncimi ale spiritului corporatist, ne îngăduim să sugerăm și noi, pe spațiile rămase libere, cîteva aserțiuni motivaționale: „Ești înaintaș? Tot înainte! Ești fundaș? Păzește-ți spatele! Ești mijlocaș? Nu uita ce-au pățit chiaburii!”; „Iubește-ți adversarul ca pe tine însuți!”; “Un antrenor mai găsești, dar un sponsor greu!”; „Nu de insolvență mă cutremur, ci de veșnicia ei”.

*

De cincizeci de ani, noi, intelectualii, trăim rupturi dramatice. Exact acum cincizeci de ani, în 1976, Constantin Noica scria, cutremurîndu-ne, Despărțirea de Goethe. N-a trecut mult și-a fost rîndul lui Al. Paleologu să se despartă de Noica. Și-acum, poftim – cine-ar fi crezut?! –, o altă grozăvie, de parcă am fi un popor blestemat: Gabriel Liiceanu se desparte de Băsescu!!! Să faci infarct, nu alta! Eu, cel puțin, dacă filozoful de la Humanitas se desparte și de BMW-ul său, simt că nu mai rezist! Aibi milă, Gabriele!

(va urma)