Azi-dimineață, așa, mai pe la prînz, cînd mi-am făcut curaj să plec înspre redacție, am dat în parcare peste doi cetățeni care încercau de zor să-și deszăpezească mașinile. Adică, în spirit pur românesc, unul muncea și celălalt îl ținea de vorbă, să nu se plictisească stînd singur de pomană. Voiam să-i ignor, dar, după primele minute, conversația, așa monologată cum era, s-a dovedit interesantă.
– Băi, frumos a mai fost de sărbători. Știi că m-am mutat la casă acum, țin apartamentul numai așa, pînă mutăm tot. Să știi, merită să stai la casă. E altceva. Uite, de exemplu acum: am mutat strictul necesar, au venit socrii, au adus vin bun, de țară. Au făcut mîncare, au spălat vase, în fine, ne-am simțit toți bine.
– Da, da – mormăie și lopata cu cetățean la capăt. Și acum la muncă, nu?
– Așa ziceam și eu aseară. Dar dacă tot au închis ăștia școlile două zile, parcă mi-era aiurea să-i las pe ăia micii singuri acasă, numai cu nevastă-mea și cu bona. E drept, am luat mașina, am mers pînă la birou și, cînd am văzut că Firea uitase să deszăpezească și străduța unde muncesc, am sunat și am explicat la birou că am rămas înzăpezit, asta e, intru și eu dacă e nevoie și muncesc remote, de acasă.
– Și acum muncești sau ești în pauza de masă?
– Eu am zis să muncesc, dar mi s-a făcut lene. Am sunat iar la muncă și le-am zis că zăpada mi-a tăiat cablul și că aștept să vină aștia de la net să repare, deci s-ar putea să dureze, că sînt înzăpezit.
– Și ce-ai făcut pînă acum?
– Am stat pe wi-fi, pe telefon.
