Unde: În vremurile bune ale Centrului Vechi, recunoşteai gangul Şelari după mirosul pestilenţial. Loc întunecos, aflat în drumul de la Club A spre Revenge şi defuncta Suburbia, era ideal pentru golit băşica greu încercată de prea multe beri. Prin 2008 a apărut acolo barul „Interbelic“. Fix în locul ăla unde natura şi conştiinţa colectivă au decis să fie toaletă publică. Rockerii au continuat să urineze în gang pentru că aşa cerea tradiţia. L-au luminat puternic. Rockerii au insistat. La un moment dat, „Interbelicul“ a început să fie atît de populat încît mulţi oameni continuau petrecerea în stradă. Aici, rockerii s-au oprit. Nu că i-ar fi deranjat să urineze pe cracul unor muşterii, ci mai mult din cauza muzicii.
Muzică: Orice om care îşi pedepseşte ficatul prin centrul Bucureştiului de mai mult de şapte ani ştie că, pe vremuri, nu existau cluburi de cocalari pe acolo. Sigur, acum duduie de muzică pop şi duhneşte a şaormă, dar, istoric, „Interbelic“ a fost primul club de cocalari din centru. Singurul loc unde auzeai aceeaşi muzică pe care o auzi la radiourile de taximetrişti.
Cine: Corporatişti cu cămaşă mulată şi piţipoance cu toc se revarsă în stradă din clubul cît o garsonieră şi beau cocktailuri colorate, împiedicîndu-se de aluviunile cimentuite, aduse de rîul de urină care a secat de mult.
Cît: Ca la toate cluburile pentru oameni de genul acesta din tot universul.
WC: Desigur, „Interbelicul“ a salvat o stradă mică de la soarta aparent predestinată de hazna, transformînd-o într-un loc prin care poţi să treci fără să-ţi cadă părul din nas. Dar a fost sîmburele de la care a pornit toată cocalarizarea Centrului Vechi şi transformarea lui într-un bazin de colectare pentru toată dejecţia umană şi prostul gust din Capitală. Yin şi yang, cum ar zice chinezul.






